Ganduri – I

Posted in Adevaruri, Frici, Iluzii on July 10, 2013 by saturnnatar

Au trecut mai mult de 6 ani de cand am scris primele randuri pe un blog pe care aveam intentia sa impart din cunostintele si descoperirile mele de natura spirituala. In toti acesti 6 ani am scris despre o multime de subiecte, variind de la lucruri care acum mi se par false, pana la unele lucruri care si in prezent mi se par adevarate, trecand diverse teste.

In tot acest timp, am evoluat ca si cunoastere de la ceva pueril in ochii mei acum, pana la idei si notiuni care au ajuns sa contrazica foarte multe lucruri care le-am considerat candva adevarate. Mi-a fost mereu important sa respect atitudinea asta, de a-mi testa mereu ideile si cunostintele si, la nevoie, sa le “sterg” din mintea mea total daca se dovedeau a fi false. Nu ma interesa sa tin la adevarurile mele decat atata timp cat nu puteau fi contrazise pertinent – prin practica sau teorie. Am avut indrazneala sa contest cam toate notiunile care mi-au venit in cale – cu frica la inceput, e drept – si sa nu mai accept cunoastere imprumutata sub nici o forma, chiar si daca ar fi venit de la un asa-zis maestru iluminat, de la un sfant, de la un intelept sau altceva de aceeasi anvergura. Mi s-a parut cat se poate de important sa am un adevar propriu… care sa respecte propriul sau nume. Adevar PROPRIU. Cred ca sunt putini oameni care stiu sa faca diferenta intre bazaconiile care le tot imprumuta si apoi le asambleaza mental ca si adevar propriu, si un adevar construit de la zero din experiente si teste. Si aici cred ca e nevoie de o clarificare, cum am vazut deseori ca si ideea asta este prost inteleasa. Am mai vorbit pe tema asta dar repet. O experienta autentica in cazul de fata inseamna o sansa prin care apuci sa pui in aplicare o teorie, ceva ce consideri a fi un potential adevar. Experienta nu inseamna sa macini in mintea ta ideile si sa ai cine stie ce trairi psihice/emotionale care aparent “confirma” teoriile. NU. Dau un exemplu ipotetic: constituie o experienta autentica sa poti testa daca exista vant, prin a crea o mica elice si a o pune afara – daca se invarte pe baza aerului, este clar ca exista vant; dar nu e nici o experienta sa stai in casa si sa teoretizezi ca ar trebui sa existe vant pentru ca… Asta este exact ce am spus: o teoretizare, si nu dovedeste NIMIC. Deseori am tot vazut confuzii, oameni care spuneau ca au trait niste experiente de diverse tipuri (de natura “spirituala”) cand de fapt erau doar procesari mentale insotite de emotii. Evident, eram atacat cu “dar de unde stii tu ce am trait eu ??” zis cu sensul de “habar n-ai ce vorbesti” cand de fapt in spate era un fel de “stiu ca ma pot apara de el prin a invoca faptul ca nu a trait ce am trait eu deci ii pot inchide gura chiar daca spun minciuni”. Insa toti acestia nu stiau argumenta prea multe (sau nimic) cand ii contraziceam,  si nu stiau spune detalii despre experienta in sine. Poti descrie o multime de lucruri despre cum e sa sari cu parasuta, dar doar unul care chiar a facut-o poate sa-ti dea detalii unice.

In fine. Cand unul nu poate raspunde, nevoit fiind sa-si apere minciuna/inventia/aiurelile, sare si ataca persoana care-l supune testarii, nu cuvintele lui. Este o deviere tipica si trebuie observata cu atentie cand vi se intampla. Sub nici o forma nu trebuie sa i se raspunda atacului, astfel dandu-i-se sansa sa ocoleasca ideea esentiala, anume ca minte legat de faptul ca a trait cu adevarat ceva anume. Insa majoritatea raspund unui atac asupra propriei imagini, si se ajunge la o cearta fara rost. Asemenea oameni care in mod intentionat vor sa se minta singuri si sa-si construiasca o masca de cunoscatori sau dornici sa cunoasca, trebuie lasati in propriul lor delir. Nu vor asculta nimic din ceea ce li se spune, daca cumva sunt contrazisi. Daca le canta in struna, evident ca se simt “smeriti”, “modesti”, gadiliti cu placere.

Ce trebuie neaparat observat este cum reactioneaza propriul vostru ego la asemenea persoane ignorante. Evident ca multi vor spune ca nu reactioneaza nicicum, dar nu confundati ceea ce ati vrea sa fiti cu ceea ce sunteti. In majoritatea cazurilor, propriul vostru ego va reactiona ranit, nervos sau pus pe atacuri. Evident ca sunteti si voi acolo ca sa-l stapaniti. Dar nu ignorati faptul ca egoul reactioneaza. Si nu e nimic gresit in asta, este evident ca va reactiona; important este sa nu-i dati sansa sa va impuna sa actionati asa cum vrea. Teoria asta cu “dizolvarea/stapanirea egoului” mi se pare a fi o alta inventie deloc naturala si care ignora restul vietii de pe planeta asta. De ce ?

Egoul este o constructie proprie, limitata, cu caracter animalic, e drept. Dar este oare scopul nostru ca si oameni sa stam drogati in vreun colt de lume, amortiti si fara vreo reactie personala la lumea inconjuratoare ? Daca ar fi fost asa, n-ar mai fi existat tehnologie, stiinta si multe altele. Si va rog, nu sariti cu ideea ca n-am fi avut nevoie de ele daca am fi fost toti iluminati pentru ca nici unul dintre cei care vor spune asta nu au nimic altceva decat ideile care le-au citit din carti sau auzit de la altii despre asa-numita Iluminare. O fi natural sa fim lipsiti de exact ceea ce ne mentine in viata in lume ? Mi s-ar parea de o importanta foarte mare ca cele mai mari invataturi din lume sa tina cont de Natura si de legile ei, de viata in lumea biologica dincolo de om. Dar majoritatea parca se straduiesc sa inferiorizeze aceasta Natura, prin a arata ca omul trebuie sa procedeze total opus ei. Daca Natura arata clar ca ipoteticele “bun-rau” nu exista (pentru ca accepta atat moartea cat si viata, atat suferinta cat si placerea, atat distrugerea cat si crearea), omul prefera sa creada in bine si rau cu tarie si chiar cu incapatanare. Daca Natura arata ca Armonia exista fara catalogarea asta duala, omul face fix pe dos, considerand ca Armonie inseamna doar existenta si (mai ales !) acceptarea doar a asa-numitului Bine. Nu conteaza ca Universul a ajuns sa fie asa cum este acum (un miracol, dupa multi) prin miliarde de procese de creatie si distrugere, omul prefera doar pacea si linistea si calmul. Si de ce ? Din cauza atasamentului lui fata de placere si lipsa suferintei. Din acest atasament au iesit majoritatea teoriilor si dogmelor “spirituale” care tind spre justificarea pe cale “divina” a nevoii placerii si lipsei suferintei, a unei constante universale in care sa nu existe distrugere si deci nici durere. Sunt doar eu singurul care vede ca ceva nu e in regula aici ? Retoric. Desigur, exista si acele invataturi care se arata atat de deschise fata de faptul ca exista distrugere alaturi de procesul de creare, dar multi care le tot sustin sunt departe de a le si aplica. Si toate pentru ca sunt prea atasati de propriul lor comfort, propria lor placere si siguranta. Poate ca intrebarea principala aici ar fi: sunt mai importante aceste senzatii decat detinerea unui adevar, oricat de dureros si neasteptat ar fi el ?

Nu e nimic gresit in toata treaba asta pentru ca greseala exista doar in erori de ratiune, erori mentale. In Natura totul este clar, chiar daca omul deseori nu detine aceasta claritate. Extrema acestei neacceptari a distrugerii si suferintei a dat nastere unei inventii cat se poate de daunatoare: un Bine si un Rau personificate, antropomorfizate sau uneori zoomorfizate. Sa ne uitam la Dumnezeu si Satan (familiari majoritatii cititorilor), sau la zeitatile existente de-a lungul timpului, cu nimic mai diferite de cuplul Dumnezeu-Satan. Omul a simtit nevoia ca, pentru a-si face propriile deliruri mai credibile, sa le dea o forma familiara lui, ceva uman si totusi inuman, care apoi poate fi impus asupra maselor prin a incorpora elemente declansatoare de frica si supunere. Si uite inca un pas cu care omul se indeparteaza de Natura. Vedem zeitati in Natura ? Nu. Animalele si plantele se descurca foarte bine si fara prieteni si dusmani imaginari. Nu spun ca nu exista fiinte subtile, dar stiu ca aceste constiinte sunt atat de diferite de imaginatia omului incat s-ar incadra perfect intr-o ordine naturala, compatibila si in armonie cu tot restul Universului.

Dar omul refuza sa iasa deobicei in afara lumii inventate de el in propria minte, refuza sa observe deschis ce se intampla in jurul lui si in el. Tine prea mult la propriile creatii proiectate asupra lumii ca si realitate, tine prea mult la propria imagine, la propria integritate, ca sa-i pese de Adevar. Si aici, prin Adevar, ma refer la ceva care exista in om si in afara lui fara interventia lui.

Am scris aici un sir de ganduri, de idei, pe scurt, care m-au facut sa-mi schimb radical parerile despre Spirit, despre spiritualitate si despre cunoasterea spirituala in general. Daca exista un Adevar asociat realitatii, atunci acesta trebuie sa respecte niste reguli care pot sa fie ignorate, dar nu pot fi eliminate din Natura si Univers. Tot ce trebuie facut este sa ajungem la abilitatea de a observa cu atentie totul, si apoi extras cunoasterea din observatii, nu impus si asteptat ca anumite idei sa existe in Natura. Altfel apar minciuni in care omul se ingroapa atat de mult incat nu mai are scapare uneori.

Sa sustinem carti si idei ale altora, cand noi ne-am nascut indivizi (unici, centralizati pe o singura forma), sa ne uitam doar in exterior cand in interior se afla toate resursele necesare cunoasterii – asta duce la crearea unei lumi fantastice care exista doar in mintile indivizilor si a colectivului uman. Multi se simt comfortabili in aceste lumi si nu vor sa fie deranjati. Eu zic sa-i lasam in pace. Ceilalti… ar trebui sa-si vada de drumul lor singuri; asa cum au venit pe lumea asta, asa vor si pleca: singuri si cu mainile goale. Dar ceea ce au adus in lumea asta, pe ei insisi, vor duce mai departe sub o forma mai bogata sufleteste. Depinde de fiecare daca aceasta bogatie este una de tinichea sau aur, metaforic zis. Ar mai fi multe de scris printre randuri, si de completat per total. Insa mai este timp…

Proiectiile

Posted in Iluzii on June 26, 2013 by saturnnatar

In acest articol voi discuta cate ceva despre ideea de proiectie, in contextul interactiunilor umane.

Proiectia este, in acest caz, realizata pe baza unor asteptari sau deductii eronate/incomplete, bazate pe experiente anterioare cu alte persoane sau cu aceeasi persoana. Altfel spus, un om proiecteaza asupra altuia o “imagine” care cuprinde idei si asteptari la adresa acelui om. Insa notiunea de proiectie se refera la ceva fals sau incomplet. Ca sa fie mai usor de inteles, sa dam un exemplu dintre doua persoane, un barbat si o femeie. Mentionez ca este un exemplu total ipotetic.

Barbatul apare in viata femeii intr-o perioada cand aceasta se simte foarte singura. Naturaletea cu care acest barbat se deschide in general este luat de femeie drept ceva dedicat ei, rezultand deja un element pentru o proiectie. Mai mult, barbatul nu observa viziunea eronata cu care este  vazut de femeie. Acesta continua sa-i confirme iluziile mentale, adancind-o si mai mult in proiectie, si dandu-i indirect acordul ca-l vede corect pe om si poate sa deduca mai multe despre el. Astfel apare un sir de idei si caracteristici pe care desi nu le are acel barbat, totusi prin faptele lui confirma in mintea femeii ca el le detine. De ce ? Pentru ca prima caracteristica importanta (deschiderea lui mare) i-a aratat femeii ca poate avea incredere in gandirea ei despre el, desi totul e eronat de fapt. Treptat, femeia isi formeaza o imagine mentala despre acel barbat care nu corespunde barbatului cu adevarat, decat sa semene cu ceea ce barbatul manifesta in anumite situatii (din total alte motive decat cele crezute de femeie). Femeia, cumva inconstient, il obliga pe celalalt sa se supuna asteptarilor date de aceasta proiectie, prin a reactiona aiurea sau surprinsa cand barbatul face ceva care, desi ii este natural, deviaza de la imaginea conceputa de femeie. Devierea de la acea proiectie, in loc sa o faca pe femeie sa-si evalueze cunostintele despre el, mai degraba o fac sa il acuze ca s-a schimbat si/sau sa-l respinga, cand de fapt totul a avut loc doar in mintea ei. Mai mult, aceasta poate sa-l acuze pe el de faptul ca a mintit-o, ca a inselat-o de fapt si a ascuns in mod intentionat acele laturi din el (care abia spre final le descopera, din cauza neatentie acordate omului in sine si atentiei prea mari acordate proiectiei), cand de fapt situatia nu era asa. Faptul ca am ales situatia in acest fel, repet, este pur ipotetic. In acelasi fel puteau fi rolurile invers.

Ideea centrala tine de interpretarea gresita a caracteristicilor unui om, sau de graba cu care se proiecteaza asupra acestuia anumite aspecte care, desi confirmate de unele caracteristici ale acelui om, totusi nu exista in acea forma in el. Increderea se construieste pe baza acelei proiectii si nu pe baza trasaturilor adevarate ale omului, si cand acestea totusi ies la suprafata (cand situatiile cer asta), omul e acuzat de falsitate, inselaciune sau schimbare cand nu e cazul.

Situatia se pune in felul urmator: este primul om dator sa isi arate toate laturile in fata celuilalt pentru ca acesta sa-l citeasca corect ? Sau este al doilea om dator sa fie atent si sa lase mereu loc de mai mult (in viziunea despre celalalt) ? Evident, asta se aplica in ambele cazuri a doi interlocutori. Raspunsul este mai degraba al doilea. Nimeni nu e dator sa se deschida altuia, mai ales unui strain sau unui om care nu i-a castigat increderea. Cine obliga pe altul de un asemenea lucru doar da dovada de incapacitatea de a fi atent, rabdator si de a vrea sa-l descopere pe celalalt. Nu poti sa te duci la marginea unei paduri si sa te enervezi ca nu vezi decat 20 de metri in adancul ei. Este datoria ta sa o explorezi, daca vrei sa o cunosti si astfel sa se arate in totalitate. Iar faptul ca un om nu se deschide, nu inseamna ca vrea sa fie inselator sau sa faca ceva pe ascuns. Este natural ca oricare om sa se protejeze si sa se dezvaluie doar in conditii potrivite. Ba mai mult, nu se poate cere unui om sa se deschida total, mai ales cand acesta nu s-a deschis total fata de el insusi. Si in tot acest joc, nu-si au rost proiectiile. Imaginati-va cum ar fi daca un om s-ar duce la aceeasi padure (in care vede doar 20 de metri in adancul ei, stand pe margine), si ar incepe sa proiecteze asupra padurii tot felul de asteptari eronate:

“Wow, sunt sigur ca in ea se afla caprioare !”

“Pai de ce ?” intreaba un alt om de langa el.

“Pentru ca e padure, evident ! In orice padure se afla animale !” zice primul, aplicand o asteptare nefondata si nedovedita. “Oricum, abia astept sa vad lacul din mijlocul padurii !”

“Lac ? De unde stii ca exista un lac ?” intreaba al doilea.

“Pai n-ar mai fi frumoasa fara un lac superb in centrul ei ! Dar uite… trebuia sa-mi aduc aparatul foto, sa fac poze ciupercilor !”

“Unde vezi ciuperci ???” intreaba al doilea om.

“Nu vezi ca e padure ? Fiecare padure are ciuperci colorate frumos si mari !”

Iar apoi cand cei doi au intrat in padure si caprioarele nu s-au aratat, cand ciupercile nu erau pe nicaieri si lacul nu exista, primul om s-a enervat tare si a ajuns sa urasca padurea.

“Dar de ce nu vrei sa vezi frumusetea padurii ?” intreaba partenerul lui.

“Ce frumusete ? Nu vezi, nu tu lac, ciuperci sau caprioare, nimic ! Nu-mi place padurea asta nenorocita !”

“Cum ramane cu plantele astea de jos, florile, briza si mirosul curat ? Cum ramane cu muschii de pe copaci si brotacii din iarba ?”

“Lasa-ma cu ele, ce sa-mi placa la ele daca nu au un lac in zona…”

Si iata cum padurea nu este vazuta de fapt de acel om din cauza proiectiilor care le-a facut asupra ei. Si chiar si acele proiectii n-ar fi putut sa-i dauneze omului, daca ar fi renuntat la ele odata ce nu s-ar fi implinit, si sa incerce sa redescopere padurea in mod direct, fara sa tot astept ca la baza fiecarui trunchi de copac sa fie o ciuperca…

Oamenii fac la fel intre ei. Dar de cele mai multe ori, nu renunta la proiectii nici cand descopera ca ele nu se respecta. Ba mai mult, devin agresivi si incep sa vada doar lucruri negative (poate multe inexistente) in ceilalti, din cauza durerii provocate de lipsa implinirii asteptarilor lor. Nu e nevoie sa explic de ce un asemenea lucru este cat se poate de eronat.

Iar daca vorbim de un om care a pornit constient pe o cale spirituala de cunoastere, aceste asteptari trebuie sa se diminueze treptat pentru el, cu fiecare dovada ca sunt eronate. Accentuez pe cuvantul “treptat” deoarece orice renuntare fortata nu va da rezultate. Cauza acestor proiectii trebuie redusa la tacere si eliminata cu grija, nu brusc, agresiv. Apoi apare intrebarea: de unde stim ca o anumita proiectie ESTE o proiectie si nu ceva autentic despre omul in cauza ?

O proiectie nu se va baza pe ceva verificabil si autentificat prin fapte, ci va fi rodul mintii omului. Pe cand o latura autentica din om nu va avea nevoie de sprijinul unor idei din mintea celuilalt pentru a-si confirma existenta. Cheia este in verificare, pentru a fi sigur pe ceea ce observi. Cand un anumit aspect tot apare deseori si in diverse forme (dar in esenta la fel), cand nu vrei sa-ti dovedesti o anumita idee despre celalalt, ci cauti sa vezi in celalalt indiferent de rezultat, atunci poti incepe sa fii sigur ca ceea ce vezi este cu adevarat acolo. Insa mereu trebuie lasat loc de eroare in propria gandire, deoarece nu suntem infailibili.

Voi continua.

Realitate vs Perceptie

Posted in Iluzii, Intunericul on April 14, 2013 by saturnnatar

                         Fiecare are adevarul sau propriu, zic unii. Exista un singur adevar, zic altii. Eu spun ca nu conteaza ca exista unul sau mai multe, cat timp este ceva verificabil si aplicabil in realitate. Dar ce inseamna asta ? Pentru ca multora le este greu sa distinga uneori diferenta dintre realitate si ce inseamna perceptie, am decis sa scriu cateva randuri despre ceea ce as considera ca fiind bazele unui ghid mic pentru a deslusi aceasta dilema. Avertizez, aceasta este o formula proprie si nu trebuie tratata ca si ceva absolut, indiferent cat de hotarat as vorbi in randurile de mai jos.

            Sa stabilim cateva lucruri de la inceput. Una este ceea ce vezi, alta este subiectul vizat. Daca ne uitam pe cer, unii vad nori, altii vad forme de animale. Unii vad vapori de apa, altii vad “regatul cerului”. Asta este perceptia, adica ceea ce omul distinge cu simturile sale. Realitatea insa, o putem defini ca fiind de fapt independenta de simturile noastre. Pe cer sunt nori care pot fi interpretati in multe feluri. Dar realitatea lor nu se schimba in functie de perceptia noastra. Cand un om nu stie sa observe cu mintea deschisa si tacuta aceasta realitate, perceptia pe care si-o dezvolta (si interpretarea aferenta) va fi mai mult sau mai putin departe de Adevar. Si pentru ca nu ne-am pus aici sa dezvoltam o filosofie de discutat la o halba de bere, idei gen “de unde stii ca norii aia exista cand nu te uiti la ei ?” le voi marca de la inceput ca fiind irelevante, cel putin. Nu suntem centrul Universului, pentru ca existenta Lui sa depinda de noi.

Cum spuneam mai sus, realitatea si perceptia sunt diferite. Daca un om percepe in nori niste ingeri, cand acolo sunt doar niste nori, perceptia lui este eronata. Un adevar propriu construit pe o perceptie eronata este doar o minciuna auto-indusa. Cei care isi tin mari si tari dreptul la un adevar propriu ar trebui sa tina cont de acest lucru. Pentru a nu cadea in asemenea capcane pe care omul si le intinde singur, exista cateva idei care pot fi aplicate. Prima ar fi verificarea. Oricand exista sansa sa puteti verifica ceea ce credeti ca ati perceput, faceti-o. Si astfel ajungem la a doua, dovada. Am observat destui asa-zisi cautatori spirituali care fug de dovezi ca de dracu. Ei nu au nevoie de dovezi, mi-au zis. De fapt, le este teama ca acele dovezi nu exista (frica de iluzie), sau ca ei nu le pot gasi (frica de esec), sau ca nu trebuie sa le caute pentru ca credinta lor trebuie sa fie “pura” (frica de vreo autoritate universala ?). Sau… le este lene sa caute, pentru ca atunci cand cauta si se implica in complexitatea Existentei, ies din sfera lor de confort si dau de probleme si de dificultati. Asa ca ar prefera sa stea in liniste si placere, chiar daca sunt fondate pe iluzii, invocand ca fiecare are dreptul la adevarul lui propriu, decat sa caute cu adevarat.

Deci, verificati si cautati dovezi pentru ceea ce percepeti, ca sa-i confirmati existenta. Ce intelegem prin “dovada” ? Unii spun ca nu poti gasi dovezi ca exista o fiinta sau cutare fenomen, cu adevarat. Eu spun ca desi nu poti vedea vantul, acesta lasa destule urme in lucruri care le putem vedea, si care ii confirma existenta. Dar asta nu e indeajuns. Unii pot spune ca diverse fenomene de pe lumea asta sunt cauzate de diverse entitati sau forte subtile. Si ar zice ca dovada este in faptul ca vedem acele fenomene cu ochii nostri. FALS. Putem pune pe seama multor inventii ceea ce vedem. Asta nu constituie o dovada. O dovada este insotita de argumente, detalii, toate imbinate intr-o logica special dedicata fiecarei dovezi in parte. Si apoi ajungem si la cei care spun ca dovada lor este “ca asa simt” ei. Cum simt asta ? Ce motiv sau sa se increada in acele simturi ? Au fost verificate des acele perceptii, sa corespunda cu subiectul si realitatea percepute ? Exista o diferenta imensa intre asta, si dorinta de a crede in ceea ce simt doar pentru ca vrem ca acel ceva sa existe, chiar daca este prezent doar in imaginatia noastra. Unii, in mod intentionat, ignora anume manifestari care ar contrazice credinta lor (si revin aici la diferenta dintre a crede si a cunoaste, despre care am mai discutat) si tot intentionat inchid ochii la faptul ca ignora asemenea lucruri. Nu putem pretinde ca suntem aproape de Adevar cu o asemenea atitudine. Daca este sa gasim Adevarul, atunci acesta trebuie sa fie complet. Sau pe atat de complet pe cat ne permite existenta noastra umana sa-l percepem.

Atitudinea unui cautator spiritual trebuie sa imprumute cate ceva din atitudinea unui cercetator stiintific, pana la urma. Cautare, verificare, dovedire… Un cercetator nu prefera doar o latura a ceea ce gaseste, si ignora restul; altfel, nu mai e cercetator. La fel si cei care prefera doar ceea ce ei numesc “bine” sau “lumina” sau “iubire”, niste iluzii de interpretare si perceptie cat se poate de mari in viziunea mea, aleg sa vada si sa accepte doar o parte a realitatii si astfel au un adevar incomplet. Ori un adevar incomplet, nu e adevar. Si nu de putine ori am vazut cum acestia isi gestioneaza foarte ineficient gandurile si toti termenii desemnati trairilor lor, si ajung la concluzii eronate sau ajung sa se piarda in aceste procese mentale, ca apoi sa dea vina pe mental si sa fuga spre trairi si simtiri negandite, cand de fapt ei si-au construit astfel mentalul. Celor carora le este destinat acest articol nu trebuie sa le explic de ce o asemenea atitudine este distructiva.

Intunericul este o rezerva de cunoastere, pentru ca mereu ascunde cate ceva si pune in calea omului piedici sau provocari care sa-l stimuleze sa devina capabil sa descopere aceasta cunoastere si sa o si inteleaga. Cei care fug de acest Intuneric, intiparit in mintile multora ca fiind malefic, prin formule gen cea religioasa, unde Intunericul este o forta satanica, diabolica, sunt si cei care prefera confortul in locul cunoasterii. Nu ma mir ca le este teama atat de tare de Intuneric, cat timp ceea ce el detine nu este deloc malefic si nici diabolic, ci plin de Adevaruri care cer o disciplina si o putere interioara cu mult peste ceea ce are un om de rand. Si prin om de rand ma refer la cel care intentionat ramane in ignoranta si-si duce viata astfel pana la capat.

Pentru a putea aborda Intunericul corect, omul trebuie sa se inarmeze cu rabdare, putere de observare si mult curaj. Trebuie sa renunte la dogmele si doctrinele bagate in cap de altii, si sa fie gata sa infrunte Necunoscutul pentru a-L transforma in Cunoscut. Adevarata Lumina se naste din acest proces, nu din ceea ce predica pseudo-invatatorii erei noastre. Aceasta Lumina este dinamica, si doar impreuna cu Intunericul poate sa existe, cu care este intim conectata in eternul proces de Schimbare. Insa inainte de a atasa sensuri imprumutate acestor afirmatii, castigati-va puterea de a infrunta Intunericul si a-L folosi la adevaratul lui potential.

Confortabil sau adevarat ?

Posted in Frici, Iluzii, Intunericul on April 10, 2013 by saturnnatar

DARKEYES001

In conceptia mea, un om spiritual trebuie sa fie si un om atent. Foarte atent la ceea ce Natura face, cum face, si cum se manifesta Universul in raport cu piesele care-L compun. Si cand zic asta, ma refer la o observare lipsita de un background religios sau dogmatic; o observare cu o minte cat mai deschisa si mai lipsita de prejudecati. Ce ar observa ? Ca Natura e plina de conflicte, de cruzime, de durere, dar si de fenomene uimitoare si unele chiar miraculoase. Natura se dezvolta si traieste prin fenomene de genul acesta. Universul a dat emotii unui animal si instincte de autoconservare, de protejare a puilor in egala masura cu nevoia de a manca oferita unui pradator, care va devora puii animalului care si-i creste cu o grija imensa. Iar omul spiritual ar trebui sa observe asta si sa inteleaga ce e in spatele acestui sistem, fara sa-si implice sentimentele care l-ar face partinitor doar pentru ca simte mila sau compasiune pentru acei pui.

Nu este nimic imperfect in asta, nici mana vreunui “diavol” ascuns cum ne-ar face religiile sa credem. Sa nu fim impacati cu oranduiala Naturii, cat timp noi facem parte din Natura (chiar daca locuim in orasele noastre pline de beton), duce la aparitia unor probleme in noi care au ramificatii profunde.

Spuneam in articolul anterior de cei care in prezent incurajeaza oamenii impotriva acestei ordini a Universului, prin a-i ghida sa creada ca noi suntem mai “buni” decat aceasta ordine si trebuie sa eliminam orice inseamna conflict si emotii negative din noi. Ei indeamna spre stapanirea propriei fiinte prin dizolvarea egoului si alte astfel de fantezii, fara sa vada ca asta doar imbolnaveste omul si mai mult si-l indeparteaza de Natura. Si prin “Natura” nu ma refer numai la natura biologica pamanteana, ci la tot ce inseamna viata, fizica si nefizica, legata de planeta asta. Am vazut pe pielea mea ce otravitoare este o astfel de cale nenaturala, si cat m-a fortat sa devin ceva artificial, doar pentru ca altii, multi altii, considera ca acesta este modelul perfect de om evoluat. Eu vad in acest model doar un om robotizat, spalat pe creier, pe scurt.

Incep sa vad tot mai clar implicatiile adoptarii unui sistem de gandire exterior pentru guvernarea propriei fiinte, mai ales cand contravine atat de mult Naturii. Am ajunge sa ne comportam ca niste celule canceroase, nu numai prin distrugerea fizica a naturii, ci si printr-o gandire si o modalitate de actionare atat de devianta precum indeamna pseudo-invatatorii cailor “lumina si iubire”. Asta nu inseama ca ar trebui sa ne comportam ca niste animale care-si urmeaza doar instinctele, ci sa ne raportam la Natura intr-un mod cat mai armonios in ceea ce tine de guvernarea propriei vieti interioare. Iar ca sa putem face asta… ar trebui sa petrecem tot mai mult timp in natura fizica si sa incercam sa distingem cum functioneaza atat ea cat si ceea ce este in spatele ei, fortele care o pun in miscare.

Observ tot mai usor cat de superficiali sunt cei care se considera spirituali, cum se comporta ca niste amatori, cati vor doar sa copieze modelele altora in mintea lor si sa creada ca chiar isi schimba viata; si cati vor sa descopere cu adevarat ceea ce sunt ei si ceea ce este in jurul lor. Sumarul acestui articol ar putea fi formulat, astfel, asa: daca nu poti accepta ceea ce vezi in Natura ca se intampla, daca nu poti accepta si fii impacat cu oranduirea Universului, nu poti pretinde ca evoluezi constient, pentru ca inchizi ochii partial si accepti doar ceea ce-ti convine despre Realitatea in care existam; o asemenea atitudine serveste confortului tau, nu dezvoltarii tale spirituale autentice. Si cu siguranta, sa interpretam lucrurile in mod intentionat altfel de cum le vedem, este o autoamagire amarnica, destinata tot confortului, nu dezvoltarii.

Unii spun ca exista doar doua motivatii de baza in actiunile noastre: iubirea si frica. Eu zic ca omul poate actiona din doua impulsuri de baza din perspectiva spirituala: din nevoia de confort (si siguranta prin stagnare), sau din nevoia de cunoastere si dezvoltare. Intrebati-va asta de fiecare data cand alegeti sa credeti sau sa aplicati o idee in voi: oare fac asta din nevoia de a ma simti mai confortabil, sau din nevoia de a cunoaste Adevarul indiferent de ce impact l-ar avea asupra mea ?

Amar dar necesar

Posted in Adevaruri, Frici, Iluzii, Intunericul on April 8, 2013 by saturnnatar

  Trezirea… Niciodata nu cred ca apare asa cum ne-o dorim. S-ar putea sa ne fie frica de rezultate, sa ne deschida ochii spre o lume careia nu vrem sa-i acceptam existenta. Traind o perioada lunga de timp in umbra curentului new-agist care ii sustine pe multi “invatatori” moderni in ale spiritualului, un curent care promoveaza un pozitivism bolnav, am ajuns sa fiu intoxicat cu ceva ce nu mi-a apartinut de la inceput. Dar pana nu m-am otravit cu adevarat, pana nu m-am umplut cu toate pseudo-adevarurile celorlalti, nu am stiut ca ceea ce acceptam si care (aparent) functiona si-mi facea viata mai usoara, mai clara, era de fapt murdar si sufocant ulterior.

Am ajuns sa cred in lucruri care nu-mi apartineau si nici nu veneau din experientele mele directe, fara nici cel mai mic imprumut din spusele altora. Am fost… indeajuns de naiv sa cred in ceva cu care, pentru o vreme, am rezonat si care mi s-a potrivit. Insa cand mi-am facut plinul, am cazut intr-o depresie majora, lunga. Am vazut in fata ochilor mei cum mi se distruge farama cu farama fiecare portiune din adevarul propriu, si cum ajung sa ma simt tot mai gol, parasit cumva de Univers. Am simtit ca pic intr-un abis dureros in care nu mai aveam incredere in absolut nimic. Si e dureroasa lipsa asta de incredere, pentru ca incepeam sa inteleg tot mai mult ca increderea mea a fost acordata unor lucruri false, cand in spatele lor exista un Univers plin de adevaruri… si eu nu le-am vazut pana acum. Ma uit inapoi la tot ce am considerat adevar al meu, si ma intristez in fata faptului ca am crezut atat de mult in lucruri false incat le-am predat astfel si altora si sunt responsabil si pentru iluziile lor. Nu spun ca absolut tot ce am considerat adevar spiritual s-a dovedit complet fals, dar structura centrala a acestui Adevar este putreda. Mi-au trebuit cativa ani ca sa realizez asta, si sa scap de influenta otravitoare a credintelor “pozitive” ale celor din jur.

Nu am de gand sa sar in extrema opusa, ci am de gand sa scap de orice aspect al acestui sistem de gandire, chiar daca pare o misiune gigantica. Dezamagirea pe care o simt fata de propriul meu esec, este cea mai puternica motivatie care am gasit-o sa fie eficienta in aceste clipe. Iluminarea nu exista. Inaltarea spirituala nu exsta. Exista doar Evolutie, Schimbare; asta este observatia mea proprie. Un Univers bazat pe pozitivismul pseudo-invatatorilor moderni, este un Univers sortit pieirii, pentru ca el incurajeaza absenta conflictelor si transformarilor (multe violente), absenta trairilor cu efect negativ asupra noastra, incurajeaza stagnarea si hedonismul sau chiar stagnarea in hedonism; incurajeaza oamenii sa creada in ceva din viitorul lor, in loc sa-i incurajeze sa se infrunte pe ei insisi asa cum sunt si sa faca asta fara calm ci cu toata forta vietii lor, dedicati complet; incurajeaza oamenii sa-si ucida Zeul interior in favoarea unei dizolvari in tacere si moarte a vointei. Desi mai sunt multe de zis, eu am fost (ca si multi altii) atras si cumva hranit de acest sistem de gandire, doar pentru ca promite rezolvari si adevaruri atat de pozitive si incurajatoare, cand de fapt tot ce mi-a oferit a fost o lectie de neuitat ca Adevarul pe care-l caut nu se gaseste in nimic de genul asta, in nimic atat de axat pe confort, placere si stagnare in idei si sentimente.

Eu am cerut din tot sufletul, cu tot cugetul, sa cunosc Adevarul si sa pot actiona pe seama lui, indiferent de costul uman pe care l-ar avea o asemenea descoperire. Mi-a fost teama insa, ca Universul ma va face sa sufar pentru asa ceva… poate o umbra a “invataturilor” pseudo-maestrilor care mereu averizau ca Universul te va face sa suferi daca ceri lucruri mari, te va face sa pierzi multe si sa treci prin experiente dureroase. Puneau accentul atat de tare pe asta si prea putin pe faptul ca toate palesc in fata lucrurilor descoperite PRIN ELE, nu dincolo de ele. Da, am suferit, am trait experiente neplacute si foarte neplacute, dar observ ca prin ele aflu tot mai multe si sunt ghidat spre Adevarul pe care l-am cerut. Fara aceste experiente, stiu acum, ca nu as fi pregatit sa inteleg acest Adevar. Si nu sunt obligat sub nici o forma sa-l impart cu nimeni. Nu din egoism, ci pentru ca fiecaruia ii este rezervat dreptul sa ceara la fel ca mine sa-L cunoasca. Daca-L vrea, sa invete sa-L ceara, si sa invete sa-L primeasca; ambele in egala masura.

O cupa plina nu mai poate accepta ceai; trebuie sa se goleasca pentru asta. Destinul nu e un punct in spatiu, in viata, ci toata viata. Trezirea nu este un fenomen local, ci e compusa din toti pasii care-i facem in viata asta si in celelalte. Iar eu a trebuit sa invat si sa simt clar pe pielea mea, fara nici un dubiu, ca doar ceea ce descopar eu in mine si prin mine, are efect asupra mea si-mi este destinat mie.

Am decis sa dau frau liber si sa ma curat de intoxicarea cu adevaruri spirituale false, cu idei si elemente care nu-mi apartin, si am deci sa nu-mi mai fie teama sa fiu unic. As zice ca asta ar trebui sa faca fiecare, dar nu vreau sa ajung ca si cei care m-au intoxicat (intentionat sau nu) cu adevarurile lor inventate, sa le bag altora pe gat in mod subtil sau direct lucruri care nu-i ajuta cu nimic in mod clar.

O fi asta parte din Intunericul din mine ? Daca da, inseamna ca vad si mai clar in bezna, si asta nu poate decat sa fie un castig. Pseudo-invatatorii “luminii” din jur instiga in oameni o frica de orice nu face parte din aceasta “lumina” chiar daca ei sustin fix contrariul, ca vor sa elibereze omul de frica. In mod clar ei nu vad ca Intunericul, Necunoscutul este esenta eliberarii omului de frica, nu Lumina asta moarta si stagnanta.

Cei care considera ca li se aplica cele spuse aici, sa continue cu si mai mare incredere. Eu asta am de gand sa fac, acum ca incepe sa se contureze tot mai mult macar o mica parte din scopul acestei perioade de transformare si depresie. Cei care considera ca tot ce am scris este fals sau fara sens, sunt liberi sa-si vada de treaba lor.

Inchisoarea

Posted in Frici, Iluzii, Intunericul on February 26, 2013 by saturnnatar

 In ultima perioada am ajuns sa observ ca omul este un miracol initiatic, ca sa zic asa, fara sa fie nevoie de interventia nici unui lucru din afara ca acest miracol sa aiba loc. De ce spun asta ? Omul isi poate genera toate lectiile necesare ridicarii sale peste treptele restranse, limitate de cunoastere, si in acelasi timp sa-si ofere absolut toate raspunsurile legate de aceste lectii sau de obstacolele, piedicile, provocarile intalnite pe parcurs.

Una dintre cele mai dificile asemenea piedici este data de atasamentul omului de ganduri si emotii, pe care in loc sa le foloseasca pe post de unelte, li se supune orbeste si cauta satisfacerea lor cu orice pret. Sa spun ceva evident: datorita mentalului, omul este in stare sa constientizeze ceea ce se intampla cu el; datorita mentalului, el este capabil sa inteleaga ce simte si ce se petrece in viata lui si in afara ei. Intentiile unora de a nu-si mai folosi mentalul in avantajul “trairilor” si “simtirii” sunt cat se poate de inutile; incercand sa nu mai gandesti nu te face mai spiritual, ci te face… ignorant, ca sa nu sune a insulta. Spuneam in trecut despre faptul ca nu mentalul este cel responsabil pentru gandurile nepotrivite sau ineficiente pe care un om le are, ci omul insusi este cel vinovat ca astfel si-a “dresat” mintea. Fuga spre emotii si simtiri “inalte” sau “profunde” este mai degraba o nevoie acuta de comfort; cand un om simte asa-numitele emotii placute, mai ales cele pe care mintea (!) le caracterizeaza drept “profunde” si “spirituale”, efectul lor asupra Omului este cat se poate de relaxant. Tocmai de aceea am vazut multi oameni care fac asta, si considera ca este o realizare spirituala sa poti avea asemenea emotii. Pentru ca oricat de “inalte” sau “profunde” ar fi, raman EMOTII. Simplul fapt ca difera foarte mult de ceea ce omul simte in viata de zi cu zi, nu le baga in alta categorie la propriu.

Observati cum un asemenea om fie prefera sa rationalizeze totul, fie prefera sa fuga spre asemenea “simtiri” (emotii), indiferent cat ar complica lucrurile pe parcurs pentru a le da alta forma decat cea care o au de fapt. Eu nu am intalnit unul care clar sa caute sa treaca dincolo de simtiri si de ganduri, si asta nu prin a le reprima, dizolva, fugi de ele sau reduce la tacere prin alte moduri. Am intalnit in schimb unii care spuneau ca vor sa faca asta, dar tot spre stari si simtiri mergeau intr-un final. Mental, nu pot sa conceapa (sau sa-si doreasca) sa tinda spre ceva care este lipsit de stari emotionale (fie si liniste, calm, pace) si neatins de gand sau nerationalizat. Ori mi se pare absolut necesar ca un cautator spiritual autentic sa descopere in el aceasta portiune a sa, acest abis fara forma la propriu si stare (pentru ca nimic nu sta, ci totul este in continua transformare), pentru ca in acesta isi poate observa Prezenta care ar trebui sa conduca mintea si emotiile, dorintele si vointa, intr-un mod cat se poate de constient de functiile fiecareia.

Dependenta de stari emotionale si/sau mentale este o lectie majora pe care omul singur si-o da. Cand cauta in exterior un “maestru”, un invatator sau un ghid care sa-l inspire sau sa-l ajute, rareori porneste aceasta cautare si, ulterior daca-l gaseste, aceasta experienta, cu increderea autentica (si nu impusa mental peste frica) a faptului ca in el insusi se afla toate raspunsurile si uneltele necesare. Este de inteles de ce se intampla asta, totusi. Unii chiar nu se cunosc indeajuns cat sa inteleaga ca nu au ce castiga sau primi din exterior care sa le fie cu adevarat necesar sau de folos in propria initiere si ridicare peste limitarile proprii. Pe langa asta, prea putini asemenea invatatori sunt in stare sa inspire unui om puterea de a se cunoaste si descoperi pe sine, prea putini pot sa domine egoul discipolului si sa-l foloseasca pentru ridicarea acestuia. Si tocmai din aceasta raritate, multi cautatori nesinceri (si inconstienti de nesinceritatea lor) ajung pe mainile unor impostori care nici macar nu se cunosc pe sine asa cum ar trebui. Iar cei care cauta sinceri, imediat ii vor detecta pe “invatatorii” falsi si vor fugi de ei.

Aceasta sinceritate apare dintr-o nevoie interioara puternica de adevar, dar nu acel adevar care te face sa te simti placut, inaltator, extatic, “zen”, ci acela care schimba, zdrobeste, sfarama zidurile propriei fiinte si elibereaza sufletul spre noi orizonturi, indiferent cat de placuta sau neplacuta ar fi Calea. Fara sinceritatea de care vorbesc, vor fi mai fi destui care sa se invarta in cerc in Intunericul propriei necunoasteri, propriului refuz de a scapa din temnita pe care singuri si-au construit-o crezand ca-i va elibera.

2013 [partea a III-a]

Posted in Frici, General, Iluzii on February 25, 2013 by saturnnatar

Tentatiile sunt prezente si in acest nou an. Ele ii chinuie pe oameni in moduri in care patrund atat de adanc in ei, incat ajung sa le simta efectele chiar si dupa zeci de ani de viata. In adancul omului, cu siguranta, se gaseste o mare imensa de lucruri reprimate, asunse si nedorite de constient, dar dupa care tanjeste restul fiintei…

Ce sunt aceste tentatii ? Cand omul isi propune sa realizeze ceva ce contravine dorintelor lui intrinseci, pornirilor lui uman-animalice sau pur si simplu vrea sa faca ceva care este mai degraba imprumutat de la altii decat sa fi rasarit din el insusi, atunci apare tentatia de a face ceva care poate “nu ar trebui” sa faca. Sa ne uitam la un om care are… sa zicem, talentul de a folosi cartile de Tarot foarte bine. El ar fi tentat in societatea noastra sa puna acest talent si in folosul altora contra cost, fie el sub forma de bani sau altceva. Acest schimb pare obisnuit de evident, deoarece totul costa, totul se schimba intre oameni. In ciuda faptului ca acest om talentat ar sti ca un serviciu spiritual dat contra ceva fizic este incorect, totusi o situatie materiala mai precara (sau pur si simplu dorinta de imbogatire si securitate materiala) il poate impinge sa treaca peste acest principiu si sa realizeze servicii spirituale contra ceva material. O asemenea tentatie insa nu are nici o legatura cu ceea ce este la suprafata. Nu are nici o tangenta cu ceva spiritual, ci cu ceva animalic. Si spun animalic, pentru ca este o trasatura primordiala umana: nevoia de securitate materiala, cum spuneam. Nevoia unei vieti sigure, a unor resurse materiale cat mai abundente. Pana la urma, ca sa descoperim o buna parte din sursele actiunilor noastre trebuie doar sa acceptam ca am imprumutat ceva de la animale, cu care avem in comun acest trup sub o forma sau alta. Indiferent cat de spirituali am fi, intr-un final avem si o parte animalica foarte utila in viata in trup.

Ati spune (poate revoltati), cum sa fie utila unui om spiritual partea sa animalica ? Un om, printre altele, este o fiinta fizica. Aceasta resedinta fizica are multe in comun cu un stadiu mai putin complex (nu inferior) al sau, regasit la animale. Instinctele, fara de care majoritatea nu ar supravietui in aceasta viata, au fost dezvoltate de stadiul animalic al evolutiei. Fara instinctul de supravietuire, autoconservare si altele, nu am mai putea trai in acest corp asa cum o facem acum. Insa cei mai multi oameni lasa aceste instincte necercetate, si multi incearca sa le reprime, sa le “disciplineze” printr-o ratiune precara. Si apoi ei se trezesc cu impulsuri care par sa-i domine cu tot cu “logica” lor, si desi nu dau mereu curs acestor impulsuri, totusi ii mananca pe interior pentru simplu fapt ca omul refuza sa le accepte si sa le trateze ca pe ceva util lor. Dar a le accepta nu inseamna sa le si pui in aplicare, ci inseamna ca devii constient si relaxat in ceea ce tine de ele. Un om care doreste sa porneasca pe o cale de autocunoastere spirituala trebuie obligatoriu sa ia in considerare aceste parti animalice (fara nici o conotatie negativa) ale sale.

Sunt sigur ca in viata voastra gasiti foarte multi oameni care isi ascund asemenea porniri animalice, instinctive, in spatele unor masti rationale si perfect explicabile prin alte concepte. Insa nu acestia sunt cei mai importanti pe lista voastra de prioritati, ci voi. Desigur, ii puteti folosi pe ceilalti ca pe niste oglinzi sau exemple despre ceea ce puteti gasi in voi, insa intr-un final voi sunteti cel mai important obiect de studiu care-l aveti.

Poate ca veti refuza sa credeti, dar chiar si dorinta de a cunoaste, de a te avanta (sau nu) in necunoscut, de a-ti expanda propria fiinta, sunt sub o forma sau alta legate de instinctele animalice. Pasind pe calea care duce spre constientizarea Spiritului, mai intai trebuie sa intelegeti de unde porniti si ce aveti deja in voi. Ne-am obisnuit, datorita in parte religiilor si in parte curentelor spirituale secundare, sa credem ca omul trebuie sa se inalte peste natura sa animalica si sa urce spre o stare angelica, iluminata, care sa nege sau “dizolve” orice animalic (sinonim aici cu josnic) din el. Ne-am obisnuit sa credem ca nimic material, fizic, nu este spiritual, ci ca spiritual inseamna doar ceea ce este invizibil simturilor fizice, si care este “pur” si “divin” (doi termeni pe care, apropo, majoritatea ii foloseste fara sa le cunoasca sensul cu adevarat). Ne-am format sa gandim ca Materia si Spiritul sunt doua lucruri diferite, ca nevoile fizice si cele spirituale sunt total diferite. In esenta, ele sunt diferite, avand manifestari distincte, insa eu consider Materia ca si parte din Spirit. Asta nu inseamna ca prin ceva material poti satisface un lucru care nu tine de materie, sau ca poti da ceva material la schimb cu ceva ce nu este material. Totusi, omul este si animal si “inger”. Este si material si subtil. Ambele parti trebuiesc cunoscute, acceptate si stapanite in mod egal, nu una distrusa si cealalta ridicata in slavi. O asemenea atitudine doar il mentine pe om in continuul ciclu al reincarnarii sau, altfel zis, il reintoarce pe om pe lume pana cand pricepe cum poate sa fie si aici in materie si in “Ceruri” simultan fara nici o reprimare, fara nici un aspect refuzat sau respins in el. Si de ce exista aceasta reintoarcere ? Pentru ca odata aflat in fizic, dat fiind ca este temporara aceasta sedere a noastra, omul trebuie sa se foloseasca de viata fizica pentru a-si hrani sufletul in modul cel mai corect. Asta presupune acceptarea intregului “pachet” fizic, inclusiv partea animalica.

Ma indoiesc amarnic ca se poate obtine o stapanire a fiintei cu adevarat, fara ca partea animalica a omului sa fie acceptata, cercetata, cunoscuta si folosita corect din punct de vedere spiritual. Dar frica este mare… Frica inoculata tocmai de influentele exterioare care ne-au prezentat animalul din om ca fiind murdar si intunecat, ceva patat si demn de distrus sau omorat. Iata inca un motiv pentru care viata omului in trup se stinge incet-incet tocmai din propriile noastre actiuni impotriva ei.

Insa “spiritualitatea” moderna constant se lupta intre extreme, si continua asta si in 2013…