Intunericul [continuare]

In mintea umana exista o multime de elemente care formeaza un cadru de gandire bazat pe cele mai simple si comune emotii. Cum oamenii si-au construit identitatea temporara numita Ego, acum o apara cu ajutorul tuturor ideilor si gandurilor lor, uneori violent alteori intr-un mod agresiv pe fundal si pasnic la suprafata. Aceasta nevoie de protectie rasare din acele emotii elementare, carora fiecare cedeaza fara sa-si puna macar o data intrebarea “de ce fac asta ?”.

Cand totusi, un om incepe sa-si puna intrebarea asta, cand incepe sa se indoiasca de rostul autoprotejarii unei identitati care observa ca nici nu-i serveste cu adevarat, cand un om isi indreapta privirile sufletesti spre un cadru mai mare decat scurta lui viata, atunci poate sa inteleaga urmatoarele lucruri:

1. ca viata lui aici nu-l defineste pe el din moment ce nu s-a nascut cu vreo identitate dintre cele care i-au fost date ulterior pe Pamant;

2. ca de fapt lucrurile care inainte le simtea ostile lui, nu pot sa-i faca nimic ci doar sa distruga elemente din el care sunt iluzorii si oricum, subrede;

3. ca el nu este acel corp in care vietuieste, si nici acele emotii care-l conduc in viata de zi cu zi, sau gandurile carora el se supune orbeste;

4. ca el este un necunoscut, la propriu; ceea ce credea el si ce cred altii ca este el, reprezinta doar niste etichete dobandite prin diverse actiuni, dar care nu-i cuprind fiinta cu adevarat.

Treburile acestea nu pot fi recunoscute sau acceptate decat de catre cei care inceteaza sa mai lupte cu senzatia de descurajare si dezolare care se gaseste in ei pe fundal. Continua lor razboire de a-si cauta un nume, un titlu, o forma (fie ca apeleaza la lucruri gen: eu sunt pleiadean, nu om; sau eu sunt dac !) alta decat cea aflata pe fundalul tuturor identitatilor sale, duce la o continua orbire. Si de ce asta ?

Cand priveste in el, dincolo de toate peliculele acestea identificative, omul da de un gol, de un abis intunecat. El priveste intr-o prapastie mare unde totul lipseste. Si il cuprinde, evident, teama, pentru ca nu gaseste nici pe departe o alta identitate de care sa se agate. Asa ca revine la toate jocurile de personalitate pe care le facea inainte si in care investeste si mai multa energie (dar cu si mai multa descurajare), spunandu-si “ce sa fac ? am cautat in mine si nu am gasit nimic !”. Ori el nu a gasit nimic care sa se supuna asteptarilor sale. Ceva tot a gasit. Se numeste: Intuneric.

Valul Intunericului din om nu reprezinta ceva distructiv sau malefic, nici pe departe. Acea “substanta” aparenta care formeaza abisul interior este primul indiciu ca omul cauta in directia gresita sau, daca nu directia, atunci prin metoda gresita. El cauta sa vada o identitate, sa-i vina cuvintele sau formele sau imaginile in minte care sa-i arate de fapt ce este el. Insa un lucru de baza nu face: sa accepte ca este Nimic. In acel vid, el este doar o stare de atentie care priveste in gol, si atat. Ce se intampla cand un om adopta aceasta stare si o mentine mult timp in el ?

Apar ganduri, frici, idei, fantezii, emotii, toate insa sunt peste acel abis intunecat. Abisul ia forma lor de fapt, si cand ele dispar, intunericul acela isi reia starea lipsita de forma. Iar el, omul, realizeaza ca tot ce face este sa priveasca tot acest joc de teatru pe o scena fara forma. El este Privirea interioara, nu vreo identitate conceputa de mintea sa, fie ea una cosmica sau pamanteana. Cu alte cuvinte, Atentia este trasatura principala a fiintei umane, baza identitatii sale constiente. Omul este Atentie, si cu aceasta atitudine contempleaza gandurile, emotiile si senzatiile sale fizice. Mintea prelucreaza impulsurile venite din exterior, formeaza idei, emotiile dau nastere unor noi stari pe baza acelor idei, si Omul, in loc sa continue contemplarea sa, se dedica gandurilor si emotiilor, confundandu-se cu ele. Si iata ca dupa ani de zile sau zeci de ani de facut acest lucru, el nici nu mai stie ce este de fapt, in spatele tuturor acestor lucruri.

Intunericul le ascunde pe toate, nu dintr-o vointa malefica si distructiva, ci din lipsa de constiinta, de cunoastere si atentie, a Omului. Si tocmai din acest Intuneric rasar foarte multe actiuni inconstiente de Echilibrul Universal, de Armonia care se gaseste inerent in om, inclusiv continua cautare a unei identitati care sa aiba legatura cu planul material sau cu o spiritualitate materialista, cand adevarata identitate umana nu tine de nici una dintre acestea.

[VA CONTINUA]

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: