Cunoasterea straveche

 Pentru cei care pretuiesc cunoasterea in general, mereu ceea ce a fost antic sau stravechi a insemnat ceva de valoare. Pretul pe cunoasterea stramosilor si a celor din vechime este foarte mare, in principal din cauza faptului ca s-a stabilit un fel de cult al acestora in care ei, cel mai probabil, nu se poate sa fi gresit. Vremurile lor erau mai diferite de cele de acum, cand totul este mult mai superficial.

Si la fel sta treaba si cu ceea ce majoritatea numesc “cunoastere spirituala”. Ce anume reprezinta subiectul acesteia ? Numele ne arata: Spiritul. Ce este Spiritul ? Aici gasim o multime de definitii, dar per total se poate spune ca Spiritul este absolut TOT, adica atat Materia cat si ceea ce se afla in spatele Materiei, din care aceasta a “rasarit”. Cu toate ca nu toti ar fi de acord cu o astfel de definitie, vom continua totusi pe aceasta directie. Astfel, cunoasterea spirituala antica sau straveche este cea mai apreciata, pentru ca se crede ca cei din vechime au fost mult mai intelepti si ca ceea ce ei au scrisa sau formulat, nu trebuie pierdut. Oare nu au fost si ei oameni ? Ba da, insa din nou apar diverse motive pentru care omul actual refuza sa creada ca el poate (chiar cu o mare usurinta) sa descopere acele lucruri pe cont propriu, fara sa mai apeleze la scrieri care poate sunt corecte sau poate nu sunt. Nu spun ca ar fi vreo greseala in aceasta abordare, nicidecum. Insa elementul principal pe care vreau sa pun accentul este acela al subestimarii propriilor puteri umane a majoritatii celor de acum.

Cei mai multi se considera nedemni, incapabili, prea josnici, “neinaltati”, limitati, inconstienti etc, orice doar ca sa-si justifice faptul ca ei nu pot sa creada in propriile puteri asa cum au crezut cei pe care-i respecta atat de mult, din vechime. Cunoasterea spirituala nu este antica, sau veche. Ea este continua, nesupusa timpului, ea este aici in continuare, in om si in jurul lui. Citind niste carti este posibil sa acumulezi o multime de lucruri care pot sau nu sa fie folositoare dezvoltarii tale spirituale, insa cu o mult mai mare importanta este nevoia ca omul sa se fixeze pe propria putere si capacitate de patrundere in Univers, care nu este dictata de ceea ce a tot facut pana acum in viata. Desigur, cu totii avem limitari, sub o forma sau alta, dar nici nu se pune in discutie sa nu existe nici un fel de limitare absoluta. Asta este “rezervata” Creatorului.

Putem spune ca omul poate sa “uite” ca este om limitat, incapabil etc, si sa se focalizeze pe faptul ca in adancul lui exista o Forta Vie, necunoscuta lui, dar care este mai aproape de definitia de “Eu” decat orice idee din mintea lui. Forta aceea Vie are nevoie de recunoastere, acceptare fara contestare, si purtare a Ei in toate activitatile umane zilnice pentru a-si manifesta tot mai mult prezenta in viata. Ea nu este nici buna, nici rea. Nu este nici lumina, nici intuneric, nici pozitiva, nici negativa. Cine incearca sa si-o portretizeze astfel, sau sa o inteleaga/caracterizeze astfel, ii va pune foarte multe piedici. Ea nu are nevoie de dualitate, pentru ca dualul are anumite funcii de care Forta Vie nu se foloseste cu adevarat. Aceasta Forta ofera omului cunoasterea spirituala omniprezenta, continua, inepuizabila.

In fata acestui mare Instrument al Omului nu exista “antic”, “prezent”, “viitor”. Nu exista cuvinte care le tot gasim in diverse carti, vechi sau noi, “importante” sau nu. Insa cel mai probabil, omului ii este frica de Forta Vie. Ori de cate ori aceasta da sa rasara putin in careva, acel om se sperie de atata putere si responsabilitate, de atata libertate, si nu stie ce sa faca. Refuza sa creada in ea, refuza sa creada in el insusi, si fuge inapoi in limitarile aspre pe care si le-a impus de-a lungul timpului, dar pe care macar le cunoaste si in care are incredere…

Iata cum se stabileste de la sine cine este vrednic de popria putere si cine nu. Cine accepta si tanjeste sa se ingroape in diverse limitari exterioare, de tipul celor expuse mai sus, cine nu are atata putere cat sa creada in el insusi pe masura propriului sau “tezaur” spiritual, va ramane ingropat in continuare in cunoasterea altora, crezand ca ii poate apartine in vreun fel (si, evident, avand si asa-zise “dovezi” ca are dreptate in ceea ce face). Nici o cale nu e mai buna ca alta. Insa nu toate ofera acelasi rezultat. Alegerea o face fiecare om, in fiecare zi, si-n fiecare clipa, iar consecintele sunt pe masura. Intotdeauna.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: