Universul suferintei (II)

 Universul. Aproape 14 miliarde de ani-lumina studiati cat de cat de rasa umana. Ca sa va faceti o idee cat inseamna asta, inmultiti 9640 de miliarde de kilometri cu 14 miliarde. Iese 134960 urmat de 18 zerouri. Si nu s-a gasit sa aiba vreun capat. In “mititelul” acesta de Univers, exista undeva o planeta ai carei locuitori in cea mai mare parte se cred buricul acestui Univers, desi planeta este de cel putin 10×1018 (da, 10 urmat de 18 zerouri) mai mica.

O buna parte din oamenii de pe planeta asta, numita Pamant, cred ca exista o zeitate suprema in Univers care si-a trimis unicul fiu (om, de altfel) ca sa ii salveze pe ei de la un pacat la care nimeni in afara de doi oameni legendari, nu a participat (de altfel, nu-si pune nimeni problema incestului facut de urmasii acestora, daca erau ei de fapt primii oameni ?). Ei mai cred ca acest zeu suprem care a creat magaoaia de Univers ii apara si-i ajuta doar pe cei care cred in el, care se roaga la el, care ii asculta poruncile, si care isi cer iertare pentru greselile pe care le-au facut impotriva lui. Da, un om de pe bobul asta de nisip numit Pamant, poate sa-i greseasca creatorului Universului (care, cel putin in teorie trebuie sa fie mai mare decat creatia sa).

Pe langa asta, tot acesti oameni se omoara intre ei pentru ca nu cred in aceeasi forma a acestui Creator sau pentru ca nu-i spun la fel. Se omoara pentru ca altul nu crede in forma in care crede el sau pentru ca ceilalti nu cred in aceleasi povesti dintr-o carte pe care o considera “sfanta” si care contine cuvintele acestui Creator. Altii considera ca doar ei singuri stiu ce este Creatorul, si ca doar lor le vorbeste cu adevarat, si ca ceilalti care aud “vocea” zeului suprem sunt nebuni. Altii se cred poporul ales al Creatorului, din tot Universul…

Asa ca, pe lumea asta a aparut “demult” o treaba numita suferinta. Suferinta asta este tare interesanta, aparand exact cand un om face ceva impotriva ordinii Universului. Daca el isi doreste bani si Universul nu se supune unui fir de praf ca el, omul sufera. Daca omul isi doreste altceva si Universul nu-i da, iarasi sufera. Daca omul crede in fantezii (pe care le vede ca fiind reale) si Universul nu se supune fanteziilor lui, omul din nou sufera. Ceea ce nu prea face omul este sa stea si sa observe. Ce face Universul ? Cum functioneaza ? Care sunt legile sau macar liniile principale pe baza carora au loc evenimentele in acest Univers ? Nu conteaza astea pentru prea multi oameni. Prefera sa se bazeze pe inventiile sau cuvintele altora de dinainte de ei, sau contemporani cu ei. Prefera sa asculte de altii decat sa exploreze ei insisi. Si oare de ce ? Diverse scuze: ca nu au incredere in ei, ca nu pot, ca nu vor, ca nu stiu cum, ca n-au timp, ca Allah le interzice asta, ca Dumnezeu spune “crede si nu cerceta”, ca ajung sa arda in Iad dupa moarte daca fac asta… Lista e lunga. Si omul continua sa sufere…

Omul refuza sa observe ce face Universul, cum functioneaza, inainte de a cere ceva acestui Univers. Prefera sa i se dicteze, sa inventeze sau sa copieze de undeva, din carti sfinte, manuale de initiere sau alte lucruri care nu-i invata primul lucru: OBSERVARE. A observa il face pe om sa si poata gresi, si acestuia ii este frica sa greseasca. Prefera sa i se dea pe tava, pentru ca daca nu este adevarat ce primesc, pot sa dea vina pe altcineva. A observa ii pune la treaba, sa invete din greseli, sa creasca singuri in cunoastere, sa experimenteze direct lucruri care pot sau nu sa-i raneasca. Omului ii e frica de durere, si pe buna dreptate. Insa oare pretul cercetarii pe cont propriu a ceea ce inseamna Univers, spiritualitate pana la urma, nu este mai mare decat durerea de a gresi ?

Un astfel de om care alege sa caute singur trebuie sa stie ca va gresi pe drumul sau. Si acele greseli sunt cele care-i vor separa falsul de adevarat, care-i vor arata directia in care sa paseasca, greselile ii vor intari cunoasterea si fiinta. Si fix de ele se feresc cei mai multi, pentru ca ei vor succes din prima. Atasamentul de succes fara efort sau greseala este cel care-i face pe oameni sa sufere in cercetarea proprie (si prin “cercetare” nu ma refer la a citi din carti ci a testa direct). Si omul refuza sa invete, de cele mai multe ori, fiind atat de prins in a-si dori sa scape de suferinta, incat nu vede de unde a pornit aceasta. Trebuie facut un pas inapoi, acceptata suferinta cu adevarat si apoi privit: de ce mi se intampla asta ? Care e cauza ? Ce nu am observat corect despre lume, despre mine, despre Univers, si acum imi da peste nas ?

Cheia rezolvarii sensului suferintei umane consta in primul pas, acela al observarii. Daca ea este realizata corect si eficient, restul vine mai usor si omul va sti ce sa faca. Daca aceasta prima etapa e facuta aiurea sau deloc, restul va fi doar o amagire crunta care se va adanci cu fiecare treapta in care omul accepta sa se minta si sa-si tina ochii inchisi.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: