2013 [partea I]

Suntem in 2013. Cei care preziceau sfarsitul lumii, treziri fortate spirituale, vizibile in masa si sosiri de mari maestri pe Pamant la finele anului trecut si-au luat-o deja la ceafa si (sper ca) au fugit cu cozile intre picioare inapoi in vagauna lor de minciuni.

Eu in schimb am fost pus fata in fata cu o insumare a ultimilor aproape doi ani, timp in care mi s-a dat sa invat multe despre cunoasterea Intunericului din noi. Rezultatele nu sunt nici pe departe asa cum ma asteptam sa fie, si consider ca ar fi util sa impart asta cu oricine mai citeste aceste randuri.

Am cautat candva o cale spre o cunoastere diferita de cea materiala, fizica, daca o fi asa ceva, prin a aborda ceea ce multi numesc “spiritualitate”, “ocultism” si “ezoterism”, desi cei trei termeni nu ar trebui sa aiba acelasi sens. Fiind o minte stiintifica de fel, am cautat cat mai aprig pe baza sistemului cauza-efect, si “daca e real, voi gasi dovezi”. Uneori am deviat de la asta, pentru ca fara salturi in necunoscut si in lipsa de control asupra situatiilor, nu se pot descoperi multe cu adevarat. Am incercat sa vad cum pot eu, ca simplu om, sa descopar lucruri care ar trebui sa fie destinate fiecaruia, folosindu-ma doar de ceea ce am in mine si cu cat mai putine ajutoare exterioare. Trebuie sa spun ca acest mod de abordare a pornit pe multi pe un drum al furiei, pentru ca eram vazut drept un om care, in aroganta lui, crede ca nu are “nevoie de ajutorul nimanui” ca sa descopere “mari adevaruri”. Cum am fost un aprig sustinator al acestei metode ca fiind cea mai potrivita mie, si ca fara o cercetare amanuntita si in detaliu nu se poate vorbi de un “adevar”, mi-am facut dusmani destui. Asta insa nu m-a oprit. Insa pe masura ce ma afund in acest studiu al asa-numitei “spiritualitati”, descopar tot mai mult cat de tare ma indepartez de formula publica a acesteia, de forma ei traditionala si bine-cunoscuta de unii. Evident, m-am intrebat… Oare sunt atat de orb incat sa nu vad ca gresesc amarnic si ca ma indepartez complet de ceea ce este cu adevarat spiritualitatea ?

Intrebarea a primit un raspuns provizoriu, acela ca totusi sunt inca pe un drum, si am sa descopar unde duce el, indiferent de rezultate. M-am confruntat intre timp cu oameni care au incercat sa ma convinga ca spiritualitatea este alta. Am dat de oameni care, ascunsi in spatele unei masti de modestie, sfintenie, bucurie si/sau calm, m-au abordat pentru a-mi arata cat de tare gresesc, sau ca fiecare are dreptul la varianta sa de spiritualitate (indiferent cat de fantezista si cretina ar parea, adaug eu). Daca exista o cunoastere a ceea ce este dincolo de materie, m-am gandit, trebuie sa fie la fel de disponibila cunoasterii rationale cat si intuitive, precum este cunoasterea stocata in materie (subiect al stiintei moderne). Insa m-am izbit constant de ziduri de ignoranta care preferau ori o anumita abordare a cunoasterii, ori alta. Nu pot spune in mod sigur ca am dat de un practicant constant care sa abordeze spiritualitatea intr-un mod cu adevarat stiintific. Am fost intampinat deseori cu replici prin care incerca sa mi se impuna faptul ca spiritualitatea nu poate fi cunoscuta rational sau logic, ci doar “simtita”. Dar si lumina e simtita (prin simtul vazului), si sunetele sunt simtite (prin simtul auzului) si asa mai departe, si pot fi cuantificate si studiate. In mod logic, daca omul poate recepta alte plane de manifestare decat cel fizic, trebuie sa faca asta prin intermediul unor “organe” de simt subtile care sa-l puna in contact cu energiile acestor plane de manifestare. Universul fizic urmeaza multiple forme de manifestare cuantificabile rational. De ce ar fi celelalte aspecte ale Universului total diferite ? Aceste ipoteze stau si in prezent la baza cercetarii mele si inca nu am reusit sa gasesc ca fiind gresite. Insa ca aceste organe subtile de simt sa poata functiona corect si folosite de catre mine, trebuie sa le receptionez mai intai prezenta si semnalele si sa invat sa le discern, ca un om care vede lumina pentru prima data si nu stie ce ii arata de fapt.

Si in tot acest timp in care am gandit si procedat in acest fel, am dat de oameni care contravineau majoritatii principiilor dupa care imi conduc cercetarea spirituala. O buna parte isi cereau dreptul ca fiecare poate avea propria sa forma de spiritualitate SI sa fie in acelasi timp corecta ! Mi-am petrecut mult timp analizand aceasta afirmatie si testandu-i validitatea. Iar daca Unul/Creatorul/etc mi-a dat toate uneltele necesare cunoasterii, am ajuns la concluzia ca nu, acest lucru nu este adevarat. Nu toate formele de spiritualitate sunt corecte, din moment ce nu toate sunt reprezentari autentice a ceea ce constituie Structura Existentei asa cum o putem noi percepe, ca oameni. Or fi poate corecte in mintea lor, dar asta nu e indeajuns. Ea trebuie sa se verifice in mod clar si concis si in afara lor. Poate ca cei care citesc aceste randuri sunt acum invadati de furie sau atacuri la adresa unor asemenea afirmatii (sau asupra mea). Dar acesta este lucrul care l-am descoperit si testat, nu cel care am ales sa-l cred. Totusi, Intunericul din om invaluie discernamantul multora, pentru ca ei gandesc ca spiritualitatea inseamna orice fantezie care si-o dezvolta omul pe baza unor trairi cat se poate de volatile si putin intelese. Pentru ca stiinta li se pare incuiata, limitata, ei considera ca mintea si tot ceea ce a generat stiinta moderna sunt la fel de limitate. O fi unealta limitata doar pentru ca e folosita incorect sau incomplet ? Ma indoiesc…

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: