2013 [partea a II-a]

Daca ne uitam la un spadasin, faptul ca el nu stie sa foloseasca indeajuns de bine sabia, o face cumva inutila ? Sau cel care o manuieste este cel neexperimentat ? M-am intrebat acelasi lucru legat de mintea mea, de ratiune si logica, daca o fi ele de vina pentru iluziile si greselile mele de intelegere ? Sau sunt eu cel vinovat pentru ca le-am folosit incorect ?

Raspunsul la care am ajuns a fost al doilea: mintea este doar o unealta, si eu am fost cel care a intrebuintat-o incomplet, dand nastere unei forme de cunoastere care nu ma ajuta la propriu. Abia apoi am putut sa o educ spre a procesa informatiile mai complet, si a da nastere la o cunoastere mai cuprinzatoare. Mi-am dat seama ca nu mintea (si deci ratiunea si logica) este de vina ci eu ! Am pus in ea lucruri incorecte, deci normal ca a dat nastere la informatii similare. Mentalul nu este in contradictie cu simturile subtile sub nici o forma, decat daca il instruiti (voit sau nu) sa faca acest lucru. De aceea este atat de necesara autodisciplina si autoeducarea in primele etape ale abordarii spiritualitatii. Fara ele, se ajunge la niste iluzii din care cu greu mai poate iesi un om care se tine prea indarjit cu dintii de propria spiritualitate.

Am observat ca ne ingreuneaza major faptul ca traim intr-o cultura (sau o suma de culturi) in care influentele unor credinte religioase isi lasa amprentele puternic asupra gandirii noastre, ca vrem ca nu. Multi termeni si multe entitati ne sunt cumva batute-n cuie, in minte, si chiar daca am contesta acele credinte, tot ne folosim de notiuni din ele sau de termeni care le apartin, desi credem ca suntem diferiti ca si gandire de acea credinta. O descoperire de la “zero” ar fi ideala, in cazul unui cercetator spiritual. Insa majoritatii oamenilor le este fie lene, fie frica sa creada ca ei ar putea face asa ceva, si prefera abordari imprumutate de la altii. Cand preiei cunoasterea altora, imprumuti si greselile si capcanele lor. Astfel am inteles rolul cunoasterii imprumutate: unul foarte limitat si potential periculos.

Continui, astfel, sa dau de oameni care se abat foarte mult de la orice ar putea fi numit drept “cunoastere clara”, ducand “spiritualitatea” pe taramuri cat se poate de aberante. Insa ceea ce am invatat in ultimii doi ani este ca, cu cat ma indepartez mai mult de asemenea curente de gandire, de asemenea oameni si astfel de imprejurari, cu atat pot sa imi conduc propriile cercetari si studii in liniste. Am reusit sa inteleg de ce unii oameni, preocupati fiind de studii aprofundate ale Spiritului, au ales sa traiasca retrasi, departe de lume si de influentele nefaste ale celor mai putin dedicati acestui lucru. Am mai observat foarte clar ca cei care au ales sa-si inchida ochii pe o cale orbeasca, vor ramane asa pana vor decide sa se schimbe singuri; nici eu nici altii nu vom reusi sa-i schimbam. Printre vorbele atribuite lui Buddha Gautama se gasesc si cele care ne indeamna sa cautam compania celor intelepti pentru a mosteni din intelepciunea lor, si sa fugim de cei “prosti” pentru ca ne vor trage in jos cu “prostia” lor. Nu este locul meu sa stabilesc pentru altii ce inseamna “intelepciune” si “prostie”, dar este datoria mea sa stabilesc asta in mod clar si cat mai corect ce inseamna aceste notiuni pentru mine.

Pot vorbi si despre faptul ca am incercat sa fondez un sistem propriu bine-definit si structurat pentru autoeducare in cadrul unui grup (mai mic sau mai mare), prin metode similare celor care le aplic asupra mea, dar care au o doza mare de flexibilitate. Un asemenea grup l-as fi denumit “Ordin”, insa fara vreo tangenta cu ordinele elitiste, nobiliare sau oculte din lume. Dar prea putini s-au aratat dornici sau demni de asa ceva. Am observat ca, atunci cand problemele vietii cotidiene apasa prea puternic (deseori), oamenilor (chiar si celor preocupati de spiritualitate) nu le mai prea vine sa aprofundeze o disciplinare cu implicatii aparent doar spirituale. Materia si problemele materiei au o putere mare asupra sufletului omului si-l forteaza sa aleaga sa-si indrepte atentia aproape total in fizic, si prea putin in afara lui. Recunosc ca este dificil, si nu-i (mai…) condamn pe oameni pentru asemenea alegeri. Candva credeam ca este datoria fiecaruia sa-si serveasca propriul potential spiritual in aceasta viata, dar m-am inselat. Forta necesara abordarii unui asemenea domeniu va veni la momentul potrivit pentru fiecare, ori in viata asta ori in alta.

Intr-un final, oricat de incorecte as considera abordarile altora care bat clar spre fantezie si prea putin spre cunoastere, sau oricat de mari batjocuri mi s-ar parea actiunile unora care fac din spiritualitate o afacere (distorsionand imaginea si rolul acesteia si mai mult in ochii omului de rand), fiecare va suporta consecintele propriilor sale fapte. Nu prin Karma, care am descoperit sa nu existe in forma ei traditionala, ci prin ceea ce fac ei cu propriile lor maini. Nu este nevoie de o instanta exterioara, superioara, care sa ii dea inapoi omului “ceea ce merita” cand singur isi aduce acest lucru. Intr-un final, pentru mine ramane important ceea ce realizez cu propria mea fiinta, si ramane o prioritate promovarea tacuta si deloc spectaculoasa sau impunatoare a unei abordari spirituale a Creatiei care se foloseste de mental, de emotional si de tot restul fiintei umane in mod egal.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: