Inchisoarea

 In ultima perioada am ajuns sa observ ca omul este un miracol initiatic, ca sa zic asa, fara sa fie nevoie de interventia nici unui lucru din afara ca acest miracol sa aiba loc. De ce spun asta ? Omul isi poate genera toate lectiile necesare ridicarii sale peste treptele restranse, limitate de cunoastere, si in acelasi timp sa-si ofere absolut toate raspunsurile legate de aceste lectii sau de obstacolele, piedicile, provocarile intalnite pe parcurs.

Una dintre cele mai dificile asemenea piedici este data de atasamentul omului de ganduri si emotii, pe care in loc sa le foloseasca pe post de unelte, li se supune orbeste si cauta satisfacerea lor cu orice pret. Sa spun ceva evident: datorita mentalului, omul este in stare sa constientizeze ceea ce se intampla cu el; datorita mentalului, el este capabil sa inteleaga ce simte si ce se petrece in viata lui si in afara ei. Intentiile unora de a nu-si mai folosi mentalul in avantajul “trairilor” si “simtirii” sunt cat se poate de inutile; incercand sa nu mai gandesti nu te face mai spiritual, ci te face… ignorant, ca sa nu sune a insulta. Spuneam in trecut despre faptul ca nu mentalul este cel responsabil pentru gandurile nepotrivite sau ineficiente pe care un om le are, ci omul insusi este cel vinovat ca astfel si-a “dresat” mintea. Fuga spre emotii si simtiri “inalte” sau “profunde” este mai degraba o nevoie acuta de comfort; cand un om simte asa-numitele emotii placute, mai ales cele pe care mintea (!) le caracterizeaza drept “profunde” si “spirituale”, efectul lor asupra Omului este cat se poate de relaxant. Tocmai de aceea am vazut multi oameni care fac asta, si considera ca este o realizare spirituala sa poti avea asemenea emotii. Pentru ca oricat de “inalte” sau “profunde” ar fi, raman EMOTII. Simplul fapt ca difera foarte mult de ceea ce omul simte in viata de zi cu zi, nu le baga in alta categorie la propriu.

Observati cum un asemenea om fie prefera sa rationalizeze totul, fie prefera sa fuga spre asemenea “simtiri” (emotii), indiferent cat ar complica lucrurile pe parcurs pentru a le da alta forma decat cea care o au de fapt. Eu nu am intalnit unul care clar sa caute sa treaca dincolo de simtiri si de ganduri, si asta nu prin a le reprima, dizolva, fugi de ele sau reduce la tacere prin alte moduri. Am intalnit in schimb unii care spuneau ca vor sa faca asta, dar tot spre stari si simtiri mergeau intr-un final. Mental, nu pot sa conceapa (sau sa-si doreasca) sa tinda spre ceva care este lipsit de stari emotionale (fie si liniste, calm, pace) si neatins de gand sau nerationalizat. Ori mi se pare absolut necesar ca un cautator spiritual autentic sa descopere in el aceasta portiune a sa, acest abis fara forma la propriu si stare (pentru ca nimic nu sta, ci totul este in continua transformare), pentru ca in acesta isi poate observa Prezenta care ar trebui sa conduca mintea si emotiile, dorintele si vointa, intr-un mod cat se poate de constient de functiile fiecareia.

Dependenta de stari emotionale si/sau mentale este o lectie majora pe care omul singur si-o da. Cand cauta in exterior un “maestru”, un invatator sau un ghid care sa-l inspire sau sa-l ajute, rareori porneste aceasta cautare si, ulterior daca-l gaseste, aceasta experienta, cu increderea autentica (si nu impusa mental peste frica) a faptului ca in el insusi se afla toate raspunsurile si uneltele necesare. Este de inteles de ce se intampla asta, totusi. Unii chiar nu se cunosc indeajuns cat sa inteleaga ca nu au ce castiga sau primi din exterior care sa le fie cu adevarat necesar sau de folos in propria initiere si ridicare peste limitarile proprii. Pe langa asta, prea putini asemenea invatatori sunt in stare sa inspire unui om puterea de a se cunoaste si descoperi pe sine, prea putini pot sa domine egoul discipolului si sa-l foloseasca pentru ridicarea acestuia. Si tocmai din aceasta raritate, multi cautatori nesinceri (si inconstienti de nesinceritatea lor) ajung pe mainile unor impostori care nici macar nu se cunosc pe sine asa cum ar trebui. Iar cei care cauta sinceri, imediat ii vor detecta pe “invatatorii” falsi si vor fugi de ei.

Aceasta sinceritate apare dintr-o nevoie interioara puternica de adevar, dar nu acel adevar care te face sa te simti placut, inaltator, extatic, “zen”, ci acela care schimba, zdrobeste, sfarama zidurile propriei fiinte si elibereaza sufletul spre noi orizonturi, indiferent cat de placuta sau neplacuta ar fi Calea. Fara sinceritatea de care vorbesc, vor fi mai fi destui care sa se invarta in cerc in Intunericul propriei necunoasteri, propriului refuz de a scapa din temnita pe care singuri si-au construit-o crezand ca-i va elibera.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: