Amar dar necesar

  Trezirea… Niciodata nu cred ca apare asa cum ne-o dorim. S-ar putea sa ne fie frica de rezultate, sa ne deschida ochii spre o lume careia nu vrem sa-i acceptam existenta. Traind o perioada lunga de timp in umbra curentului new-agist care ii sustine pe multi “invatatori” moderni in ale spiritualului, un curent care promoveaza un pozitivism bolnav, am ajuns sa fiu intoxicat cu ceva ce nu mi-a apartinut de la inceput. Dar pana nu m-am otravit cu adevarat, pana nu m-am umplut cu toate pseudo-adevarurile celorlalti, nu am stiut ca ceea ce acceptam si care (aparent) functiona si-mi facea viata mai usoara, mai clara, era de fapt murdar si sufocant ulterior.

Am ajuns sa cred in lucruri care nu-mi apartineau si nici nu veneau din experientele mele directe, fara nici cel mai mic imprumut din spusele altora. Am fost… indeajuns de naiv sa cred in ceva cu care, pentru o vreme, am rezonat si care mi s-a potrivit. Insa cand mi-am facut plinul, am cazut intr-o depresie majora, lunga. Am vazut in fata ochilor mei cum mi se distruge farama cu farama fiecare portiune din adevarul propriu, si cum ajung sa ma simt tot mai gol, parasit cumva de Univers. Am simtit ca pic intr-un abis dureros in care nu mai aveam incredere in absolut nimic. Si e dureroasa lipsa asta de incredere, pentru ca incepeam sa inteleg tot mai mult ca increderea mea a fost acordata unor lucruri false, cand in spatele lor exista un Univers plin de adevaruri… si eu nu le-am vazut pana acum. Ma uit inapoi la tot ce am considerat adevar al meu, si ma intristez in fata faptului ca am crezut atat de mult in lucruri false incat le-am predat astfel si altora si sunt responsabil si pentru iluziile lor. Nu spun ca absolut tot ce am considerat adevar spiritual s-a dovedit complet fals, dar structura centrala a acestui Adevar este putreda. Mi-au trebuit cativa ani ca sa realizez asta, si sa scap de influenta otravitoare a credintelor “pozitive” ale celor din jur.

Nu am de gand sa sar in extrema opusa, ci am de gand sa scap de orice aspect al acestui sistem de gandire, chiar daca pare o misiune gigantica. Dezamagirea pe care o simt fata de propriul meu esec, este cea mai puternica motivatie care am gasit-o sa fie eficienta in aceste clipe. Iluminarea nu exista. Inaltarea spirituala nu exsta. Exista doar Evolutie, Schimbare; asta este observatia mea proprie. Un Univers bazat pe pozitivismul pseudo-invatatorilor moderni, este un Univers sortit pieirii, pentru ca el incurajeaza absenta conflictelor si transformarilor (multe violente), absenta trairilor cu efect negativ asupra noastra, incurajeaza stagnarea si hedonismul sau chiar stagnarea in hedonism; incurajeaza oamenii sa creada in ceva din viitorul lor, in loc sa-i incurajeze sa se infrunte pe ei insisi asa cum sunt si sa faca asta fara calm ci cu toata forta vietii lor, dedicati complet; incurajeaza oamenii sa-si ucida Zeul interior in favoarea unei dizolvari in tacere si moarte a vointei. Desi mai sunt multe de zis, eu am fost (ca si multi altii) atras si cumva hranit de acest sistem de gandire, doar pentru ca promite rezolvari si adevaruri atat de pozitive si incurajatoare, cand de fapt tot ce mi-a oferit a fost o lectie de neuitat ca Adevarul pe care-l caut nu se gaseste in nimic de genul asta, in nimic atat de axat pe confort, placere si stagnare in idei si sentimente.

Eu am cerut din tot sufletul, cu tot cugetul, sa cunosc Adevarul si sa pot actiona pe seama lui, indiferent de costul uman pe care l-ar avea o asemenea descoperire. Mi-a fost teama insa, ca Universul ma va face sa sufar pentru asa ceva… poate o umbra a “invataturilor” pseudo-maestrilor care mereu averizau ca Universul te va face sa suferi daca ceri lucruri mari, te va face sa pierzi multe si sa treci prin experiente dureroase. Puneau accentul atat de tare pe asta si prea putin pe faptul ca toate palesc in fata lucrurilor descoperite PRIN ELE, nu dincolo de ele. Da, am suferit, am trait experiente neplacute si foarte neplacute, dar observ ca prin ele aflu tot mai multe si sunt ghidat spre Adevarul pe care l-am cerut. Fara aceste experiente, stiu acum, ca nu as fi pregatit sa inteleg acest Adevar. Si nu sunt obligat sub nici o forma sa-l impart cu nimeni. Nu din egoism, ci pentru ca fiecaruia ii este rezervat dreptul sa ceara la fel ca mine sa-L cunoasca. Daca-L vrea, sa invete sa-L ceara, si sa invete sa-L primeasca; ambele in egala masura.

O cupa plina nu mai poate accepta ceai; trebuie sa se goleasca pentru asta. Destinul nu e un punct in spatiu, in viata, ci toata viata. Trezirea nu este un fenomen local, ci e compusa din toti pasii care-i facem in viata asta si in celelalte. Iar eu a trebuit sa invat si sa simt clar pe pielea mea, fara nici un dubiu, ca doar ceea ce descopar eu in mine si prin mine, are efect asupra mea si-mi este destinat mie.

Am decis sa dau frau liber si sa ma curat de intoxicarea cu adevaruri spirituale false, cu idei si elemente care nu-mi apartin, si am deci sa nu-mi mai fie teama sa fiu unic. As zice ca asta ar trebui sa faca fiecare, dar nu vreau sa ajung ca si cei care m-au intoxicat (intentionat sau nu) cu adevarurile lor inventate, sa le bag altora pe gat in mod subtil sau direct lucruri care nu-i ajuta cu nimic in mod clar.

O fi asta parte din Intunericul din mine ? Daca da, inseamna ca vad si mai clar in bezna, si asta nu poate decat sa fie un castig. Pseudo-invatatorii “luminii” din jur instiga in oameni o frica de orice nu face parte din aceasta “lumina” chiar daca ei sustin fix contrariul, ca vor sa elibereze omul de frica. In mod clar ei nu vad ca Intunericul, Necunoscutul este esenta eliberarii omului de frica, nu Lumina asta moarta si stagnanta.

Cei care considera ca li se aplica cele spuse aici, sa continue cu si mai mare incredere. Eu asta am de gand sa fac, acum ca incepe sa se contureze tot mai mult macar o mica parte din scopul acestei perioade de transformare si depresie. Cei care considera ca tot ce am scris este fals sau fara sens, sunt liberi sa-si vada de treaba lor.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: