Realitate vs Perceptie

                         Fiecare are adevarul sau propriu, zic unii. Exista un singur adevar, zic altii. Eu spun ca nu conteaza ca exista unul sau mai multe, cat timp este ceva verificabil si aplicabil in realitate. Dar ce inseamna asta ? Pentru ca multora le este greu sa distinga uneori diferenta dintre realitate si ce inseamna perceptie, am decis sa scriu cateva randuri despre ceea ce as considera ca fiind bazele unui ghid mic pentru a deslusi aceasta dilema. Avertizez, aceasta este o formula proprie si nu trebuie tratata ca si ceva absolut, indiferent cat de hotarat as vorbi in randurile de mai jos.

            Sa stabilim cateva lucruri de la inceput. Una este ceea ce vezi, alta este subiectul vizat. Daca ne uitam pe cer, unii vad nori, altii vad forme de animale. Unii vad vapori de apa, altii vad “regatul cerului”. Asta este perceptia, adica ceea ce omul distinge cu simturile sale. Realitatea insa, o putem defini ca fiind de fapt independenta de simturile noastre. Pe cer sunt nori care pot fi interpretati in multe feluri. Dar realitatea lor nu se schimba in functie de perceptia noastra. Cand un om nu stie sa observe cu mintea deschisa si tacuta aceasta realitate, perceptia pe care si-o dezvolta (si interpretarea aferenta) va fi mai mult sau mai putin departe de Adevar. Si pentru ca nu ne-am pus aici sa dezvoltam o filosofie de discutat la o halba de bere, idei gen “de unde stii ca norii aia exista cand nu te uiti la ei ?” le voi marca de la inceput ca fiind irelevante, cel putin. Nu suntem centrul Universului, pentru ca existenta Lui sa depinda de noi.

Cum spuneam mai sus, realitatea si perceptia sunt diferite. Daca un om percepe in nori niste ingeri, cand acolo sunt doar niste nori, perceptia lui este eronata. Un adevar propriu construit pe o perceptie eronata este doar o minciuna auto-indusa. Cei care isi tin mari si tari dreptul la un adevar propriu ar trebui sa tina cont de acest lucru. Pentru a nu cadea in asemenea capcane pe care omul si le intinde singur, exista cateva idei care pot fi aplicate. Prima ar fi verificarea. Oricand exista sansa sa puteti verifica ceea ce credeti ca ati perceput, faceti-o. Si astfel ajungem la a doua, dovada. Am observat destui asa-zisi cautatori spirituali care fug de dovezi ca de dracu. Ei nu au nevoie de dovezi, mi-au zis. De fapt, le este teama ca acele dovezi nu exista (frica de iluzie), sau ca ei nu le pot gasi (frica de esec), sau ca nu trebuie sa le caute pentru ca credinta lor trebuie sa fie “pura” (frica de vreo autoritate universala ?). Sau… le este lene sa caute, pentru ca atunci cand cauta si se implica in complexitatea Existentei, ies din sfera lor de confort si dau de probleme si de dificultati. Asa ca ar prefera sa stea in liniste si placere, chiar daca sunt fondate pe iluzii, invocand ca fiecare are dreptul la adevarul lui propriu, decat sa caute cu adevarat.

Deci, verificati si cautati dovezi pentru ceea ce percepeti, ca sa-i confirmati existenta. Ce intelegem prin “dovada” ? Unii spun ca nu poti gasi dovezi ca exista o fiinta sau cutare fenomen, cu adevarat. Eu spun ca desi nu poti vedea vantul, acesta lasa destule urme in lucruri care le putem vedea, si care ii confirma existenta. Dar asta nu e indeajuns. Unii pot spune ca diverse fenomene de pe lumea asta sunt cauzate de diverse entitati sau forte subtile. Si ar zice ca dovada este in faptul ca vedem acele fenomene cu ochii nostri. FALS. Putem pune pe seama multor inventii ceea ce vedem. Asta nu constituie o dovada. O dovada este insotita de argumente, detalii, toate imbinate intr-o logica special dedicata fiecarei dovezi in parte. Si apoi ajungem si la cei care spun ca dovada lor este “ca asa simt” ei. Cum simt asta ? Ce motiv sau sa se increada in acele simturi ? Au fost verificate des acele perceptii, sa corespunda cu subiectul si realitatea percepute ? Exista o diferenta imensa intre asta, si dorinta de a crede in ceea ce simt doar pentru ca vrem ca acel ceva sa existe, chiar daca este prezent doar in imaginatia noastra. Unii, in mod intentionat, ignora anume manifestari care ar contrazice credinta lor (si revin aici la diferenta dintre a crede si a cunoaste, despre care am mai discutat) si tot intentionat inchid ochii la faptul ca ignora asemenea lucruri. Nu putem pretinde ca suntem aproape de Adevar cu o asemenea atitudine. Daca este sa gasim Adevarul, atunci acesta trebuie sa fie complet. Sau pe atat de complet pe cat ne permite existenta noastra umana sa-l percepem.

Atitudinea unui cautator spiritual trebuie sa imprumute cate ceva din atitudinea unui cercetator stiintific, pana la urma. Cautare, verificare, dovedire… Un cercetator nu prefera doar o latura a ceea ce gaseste, si ignora restul; altfel, nu mai e cercetator. La fel si cei care prefera doar ceea ce ei numesc “bine” sau “lumina” sau “iubire”, niste iluzii de interpretare si perceptie cat se poate de mari in viziunea mea, aleg sa vada si sa accepte doar o parte a realitatii si astfel au un adevar incomplet. Ori un adevar incomplet, nu e adevar. Si nu de putine ori am vazut cum acestia isi gestioneaza foarte ineficient gandurile si toti termenii desemnati trairilor lor, si ajung la concluzii eronate sau ajung sa se piarda in aceste procese mentale, ca apoi sa dea vina pe mental si sa fuga spre trairi si simtiri negandite, cand de fapt ei si-au construit astfel mentalul. Celor carora le este destinat acest articol nu trebuie sa le explic de ce o asemenea atitudine este distructiva.

Intunericul este o rezerva de cunoastere, pentru ca mereu ascunde cate ceva si pune in calea omului piedici sau provocari care sa-l stimuleze sa devina capabil sa descopere aceasta cunoastere si sa o si inteleaga. Cei care fug de acest Intuneric, intiparit in mintile multora ca fiind malefic, prin formule gen cea religioasa, unde Intunericul este o forta satanica, diabolica, sunt si cei care prefera confortul in locul cunoasterii. Nu ma mir ca le este teama atat de tare de Intuneric, cat timp ceea ce el detine nu este deloc malefic si nici diabolic, ci plin de Adevaruri care cer o disciplina si o putere interioara cu mult peste ceea ce are un om de rand. Si prin om de rand ma refer la cel care intentionat ramane in ignoranta si-si duce viata astfel pana la capat.

Pentru a putea aborda Intunericul corect, omul trebuie sa se inarmeze cu rabdare, putere de observare si mult curaj. Trebuie sa renunte la dogmele si doctrinele bagate in cap de altii, si sa fie gata sa infrunte Necunoscutul pentru a-L transforma in Cunoscut. Adevarata Lumina se naste din acest proces, nu din ceea ce predica pseudo-invatatorii erei noastre. Aceasta Lumina este dinamica, si doar impreuna cu Intunericul poate sa existe, cu care este intim conectata in eternul proces de Schimbare. Insa inainte de a atasa sensuri imprumutate acestor afirmatii, castigati-va puterea de a infrunta Intunericul si a-L folosi la adevaratul lui potential.

Advertisements

Comments are closed.

%d bloggers like this: