Mentalul

 Tot ce gasim in jurul nostru, candva a fost neinteles de catre om. A fost pus pe seama supranaturalului sau a divinului, din lipsa de cunoastere logica si directa a ceea ce se afla in spatele cortinei de mister cu care intreaga lume a fost inconjurata in ochii primilor oameni. Treptat acest lucru s-a schimbat, pe masura ce omul a descoperit tot mai multe cu ajutorul simturilor sale fizice. A inteles ca totul are o explicatie, chiar daca pe moment pare sa fie imposibil de cunoscut.

De fapt, cam tot ce s-a descoperit in Univers prin intermediul aparaturilor astronomice urmeaza aceleasi conditii: la inceput necunoscut, neinteles, ciudat sau fantastic, ca apoi sa se descopere o lege care sa descrie sau sa explice macar o parte din ceea ce se observa. Mintea umana a putut evolua indeajuns cat sa cuprinda in logica ei noi elemente, noi tipare de gandire, noi idei care sa formeze un lant de cunoastere din ceea ce omul observa in el si in afara sa. Insa nu toti vor sa urmeze acelasi drum.

Lucruri care in trecut erau de domeniul spiritualului (fenomene climatice sau cosmice accesibile omului doar prin simturile sale fizice) au ajuns sa fie in prezent incluse in stiinta. Din domeniul filosofiei spirituale s-a ajuns ca unele lucruri sa fie considerate stiintifice pentru ca s-au descoperit modalitati prin care mai multi oameni sa poata observa acelasi fenomen, urmand o logica si niste pasi foarte bine stabiliti. Un exemplu foarte bun in aceasta directie este Rudolf Steiner cu stiinta lui spirituala numita Antroposofie.

Universul este fondat pe o logica, pe o ordine ce poate fi exprimata daca se indeplinesc niste conditii:

1. sa fie observate toate fenomenele si mecanismele incluse intr-un proces universal;

2. sa fie intelese implicatiile actiunilor acelor fenomene si mecanisme;

3. sa fie dezvoltat un limbaj indeajuns de cuprinzator incat sa poata exprima prin sensurile sale ceea ce acele fenomene si mecanisme fac de fapt.

Acestia sunt pasii pe care, pana la urma, i-a respectat si stiinta moderna, care a generat treptat si cuvinte potrivite pentru noile descoperiri, dar si noi forme de logica indeajuns de cuprinzatoare incat sa transforme necunoscutul in cunoscut.

Insa spiritualitatea ramane per total un domeniu inca neacceptat prea mult de stiinta, deoarece inca nici nu s-au explorat in mod stiintific simturile care duc la o cunoastere ce depaseste Universul fizic (nu ma refer doar la cel accesibil simturilor umane, ci si aparatelor facute de om). Si totusi, asta nu exclude faptul ca tot ce este spiritual acum oamenilor, poate fi explicat si inteles pe baza celor trei conditii exprimate mai sus. Nu spun ca este obligatoriu sa fie facut asta, dar nu este nici imposibil, dupa cum am dat exemplul lui Steiner.

Pentru destui oameni, spiritualitatea a ramas in domeniul fantasticului, al incognoscibilului, un “taram” pe care mintea si logica, ratiunea, nu au ce cauta. In astfel de conditii, spiritualitatea nu poate fi considerata o unealta a cunoasterii, ci mai degraba o hrana pentru simturi, si atat. Nu spun ca trebuie clasificat si teoretizat tot ce se experimenteaza in domeniul spiritului, dar ambiguitatile si presupunerile, fanteziile si iluziile trebuie eliminate in cazul in care chiar se pune accentul pe cunoastere.

Pana la urma, orice gand, orice idee, ori concept sau intentie pornesc sau trec prin mental. Fara mental nici nu am fi capabili sa constientizam ce ne inconjoara pentru ca am fi lipsiti de unealta care sa ne permita interpretarea mediului intr-un mod complex. Si totusi, atatia oameni vor sa fuga de logica si ratiune cand vine vorba de spiritualitate, doar pentru a nu vedea si accepta cat sunt de fantezisti in ceea ce cred, incat ceea ce exprima ei cu greu poate fi numita inteligenta sau intelepciune. Intelepciunea nu este irationala decat pentru cel ce habar n-are ce aude sau citeste. Cei care traiesc cu aceasta idee, se inseala amarnic.

Daca este sa definim o forma de cunoastere umana totala (care sa cuprinda si materia si lumile subtile, impreuna in Spirit) atunci aceasta trebuie sa fie realizata cu ajutorul tuturor uneltelor din om, inclusiv mentalul si intuitia, folosite in mod echilibrat si la adevarata lor putere. Altfel, de ce le mai are omul ? Voi mai continua in urmatorul articol.

Universul suferintei (II)

 Universul. Aproape 14 miliarde de ani-lumina studiati cat de cat de rasa umana. Ca sa va faceti o idee cat inseamna asta, inmultiti 9640 de miliarde de kilometri cu 14 miliarde. Iese 134960 urmat de 18 zerouri. Si nu s-a gasit sa aiba vreun capat. In “mititelul” acesta de Univers, exista undeva o planeta ai carei locuitori in cea mai mare parte se cred buricul acestui Univers, desi planeta este de cel putin 10×10¹⁸ (da, 10 urmat de 18 zerouri) mai mica.

O buna parte din oamenii de pe planeta asta, numita Pamant, cred ca exista o zeitate suprema in Univers care si-a trimis unicul fiu (om, de altfel) ca sa ii salveze pe ei de la un pacat la care nimeni in afara de doi oameni legendari, nu a participat (de altfel, nu-si pune nimeni problema incestului facut de urmasii acestora, daca erau ei de fapt primii oameni ?). Ei mai cred ca acest zeu suprem care a creat magaoaia de Univers ii apara si-i ajuta doar pe cei care cred in el, care se roaga la el, care ii asculta poruncile, si care isi cer iertare pentru greselile pe care le-au facut impotriva lui. Da, un om de pe bobul asta de nisip numit Pamant, poate sa-i greseasca creatorului Universului (care, cel putin in teorie trebuie sa fie mai mare decat creatia sa).

Pe langa asta, tot acesti oameni se omoara intre ei pentru ca nu cred in aceeasi forma a acestui Creator sau pentru ca nu-i spun la fel. Se omoara pentru ca altul nu crede in forma in care crede el sau pentru ca ceilalti nu cred in aceleasi povesti dintr-o carte pe care o considera “sfanta” si care contine cuvintele acestui Creator. Altii considera ca doar ei singuri stiu ce este Creatorul, si ca doar lor le vorbeste cu adevarat, si ca ceilalti care aud “vocea” zeului suprem sunt nebuni. Altii se cred poporul ales al Creatorului, din tot Universul…

Asa ca, pe lumea asta a aparut “demult” o treaba numita suferinta. Suferinta asta este tare interesanta, aparand exact cand un om face ceva impotriva ordinii Universului. Daca el isi doreste bani si Universul nu se supune unui fir de praf ca el, omul sufera. Daca omul isi doreste altceva si Universul nu-i da, iarasi sufera. Daca omul crede in fantezii (pe care le vede ca fiind reale) si Universul nu se supune fanteziilor lui, omul din nou sufera. Ceea ce nu prea face omul este sa stea si sa observe. Ce face Universul ? Cum functioneaza ? Care sunt legile sau macar liniile principale pe baza carora au loc evenimentele in acest Univers ? Nu conteaza astea pentru prea multi oameni. Prefera sa se bazeze pe inventiile sau cuvintele altora de dinainte de ei, sau contemporani cu ei. Prefera sa asculte de altii decat sa exploreze ei insisi. Si oare de ce ? Diverse scuze: ca nu au incredere in ei, ca nu pot, ca nu vor, ca nu stiu cum, ca n-au timp, ca Allah le interzice asta, ca Dumnezeu spune “crede si nu cerceta”, ca ajung sa arda in Iad dupa moarte daca fac asta… Lista e lunga. Si omul continua sa sufere…

Omul refuza sa observe ce face Universul, cum functioneaza, inainte de a cere ceva acestui Univers. Prefera sa i se dicteze, sa inventeze sau sa copieze de undeva, din carti sfinte, manuale de initiere sau alte lucruri care nu-i invata primul lucru: OBSERVARE. A observa il face pe om sa si poata gresi, si acestuia ii este frica sa greseasca. Prefera sa i se dea pe tava, pentru ca daca nu este adevarat ce primesc, pot sa dea vina pe altcineva. A observa ii pune la treaba, sa invete din greseli, sa creasca singuri in cunoastere, sa experimenteze direct lucruri care pot sau nu sa-i raneasca. Omului ii e frica de durere, si pe buna dreptate. Insa oare pretul cercetarii pe cont propriu a ceea ce inseamna Univers, spiritualitate pana la urma, nu este mai mare decat durerea de a gresi ?

Un astfel de om care alege sa caute singur trebuie sa stie ca va gresi pe drumul sau. Si acele greseli sunt cele care-i vor separa falsul de adevarat, care-i vor arata directia in care sa paseasca, greselile ii vor intari cunoasterea si fiinta. Si fix de ele se feresc cei mai multi, pentru ca ei vor succes din prima. Atasamentul de succes fara efort sau greseala este cel care-i face pe oameni sa sufere in cercetarea proprie (si prin “cercetare” nu ma refer la a citi din carti ci a testa direct). Si omul refuza sa invete, de cele mai multe ori, fiind atat de prins in a-si dori sa scape de suferinta, incat nu vede de unde a pornit aceasta. Trebuie facut un pas inapoi, acceptata suferinta cu adevarat si apoi privit: de ce mi se intampla asta ? Care e cauza ? Ce nu am observat corect despre lume, despre mine, despre Univers, si acum imi da peste nas ?

Cheia rezolvarii sensului suferintei umane consta in primul pas, acela al observarii. Daca ea este realizata corect si eficient, restul vine mai usor si omul va sti ce sa faca. Daca aceasta prima etapa e facuta aiurea sau deloc, restul va fi doar o amagire crunta care se va adanci cu fiecare treapta in care omul accepta sa se minta si sa-si tina ochii inchisi.

Hotii Noii Energii

          Exista printre noi, in Romania, oameni care au un gust formidabil pentru putere. Exista si astfel de oameni care au vazut in spiritualitate o oportunitate pentru a-si satisface aceasta nevoie de putere si de castig propriu, oameni care fie isi ascund adevaratele intentii in spatele unor cuvinte si zambete mari, fie sunt foarte prinsi in propriul lor joc incat au uitat cat de mult s-au mintit pe ei insisi.

         Astfel de oameni au ales sa se prezinte ca si mari invatati, modesti, mesageri ai unor fiinte nedovedite, reincarnari ale unor oameni cu mari realizari, profitand de putinele puteri spirituale pe care orice om le are in adancul sau (de altfel, nefiind speciale cu nimic) pentru a-i convinge pe ceilalti. Ca si exemple: vindecari energetice, clarvedere, comunicari cu diverse entitati spirituale, “curatari” energetice de obiecte etc. Ce au facut cu ele ? S-au prezentat ca niste entitati “inalte”, realizand o multime de sedinte, conferinte, sesiuni de tratament, initieri sau orice altceva de genul acesta, pentru a atrage cat mai multi adepti pe langa ei. Si, evident, cea mai mare parte din aceste servicii (daca nu toate) fiind pe baza de bani, taxe uneori prea mari ca sa si le poata permite orice om dornic sa inteleaga acele lucruri. Pe langa asta au inventat si justificari pentru o astfel de atitudine: omul trebuie sa faca un efort ca sa primeasca acele lucruri/prin plata se triaza cei ce merita de cei ce nu merita. Cu alte cuvinte, daca nu ai bani, nu meriti. Ai bani, meriti. Astfel se vinde informatia si serviciul spiritual la acestia. Tema articolului de fata este aceea de a prezenta intamplarile unui anumit tanar, pe care-l vom numi drept G, si care a trecut pe langa un astfel de personaj si un adept al sau. In compania acelui “invatator”, G a avut parte de un tratament pe care l-au simtit pe propria piele, fara indoiala, multi altii, dar care prea putin este cunoscut public. Astfel, vine povestea (reala, de altfel) a lui G si a impostorului Cornel Nicula ce-si spune Contele Incappucciato (Contele “cu gluga pusa”, “ascuns”), un om care se considera un mare initiat si drept cea mai evoluata fiinta de pe teritoriul Romaniei.

         Avertizez cititorii de pe acum, ca acest articol nu are rolul de a judeca un om care, in mod clar, s-a dovedit a fi dus cu capul, ci de a scoate in evidenta ce fac persoane ca si el din niste oameni care vin la ei deschisi sa fie ajutati sau sa afle lucruri. Subliniez foarte mult caracterul educativ al celor prezentate aici. Cum cei mai multi dintre acestia sunt nestiutori, fara experienta si naivi (la fel ca si personajul G), sunt prada cea mai potrivita pentru vanatori de adepti ca si Contele Incappucciato, Melfior Ra (o babornita care candva se dadea bine pe langa Conte, dar apoi nu s-au mai prea inteles) si alti astfel de “mari initiati” de pe teritoriul Romaniei.

          Dar sa incepem cu G. Acest tanar era candva in cautarea adevarului despre viata si moarte, despre existenta lui ca si om aici pe Pamant, cu orice pret. Avand varsta pe care o avea (neimportanta), inca nu a trecut prin prea multe experiente care sa-l invete cat de inselatori pot sa fie oamenii, mai ales cei care pretind ca sunt invatati spirituali. A reusit sa descopere in el puteri la care altii doar viseaza, desi se gasesc in fiecare, si-a pus increderea in ele atat de mult si si le-a exercitat atat de des incat a ajuns sa le poata folosi cu o eficienta ridicata. Insa orice astfel de putere, daca nu este insotita de o gandire calita si experimentata sau, altfel zis, daca nu e insotita de intelepciune, este doar o unealta care poate fi intoarsa impotriva practicantului de catre cei care stiu cum sa faca asta. Iar lui G exact acest lucru i s-a intamplat, ducand lipsa de cunostintele necesare folosirii abilitatilor lui cu intelepciune. Cand a constatat ca are nevoie de un invatator mai experimentat care sa-l poata ajuta, indruma in propria autocunoastere, G a pornit in cautarea unui astfel de om. Printre multi care i-au venit in cale (si pe care i-a indepartat rapid cand a observat ca erau mai slabi si nestiutori decat se prezentau de fapt), i-a aparut si Contele Incappucciato, de care a auzit de la unul dintre apropiatii sai, numit A.M.. Mult timp, A.M. a incercat sa-l protejeze pe G de influenta Contelui, din varii motive (mai mult sau mai putin regasite in “Cartea Binelui”, daca ma intelegeti). Cand G, totusi, si-a facut curaj si l-a contactat pe Incappucciato personal, lucrurile s-au schimbat destul de mult. G a crezut ca a dat de un om cu adevarat puternic si intelept care il putea ajuta sa se cunoasca mai bine si cu care putea vorbi ca de la egal la egal (cel putin in ceea ce tine de acele abilitati ale tanarului). Asta, spre deosebire de tratamentul pe care i-l dadea A.M., pentru care “invatatura” consta in trimiterea spre carti si link-uri de pe internet, si mai putin in lucruri din propria sa experienta. Asa ceva nu l-a multumit prea mult pe G (care putea cauta si singur carti), si astfel a cautat pe cineva mai “calificat”, in aparenta. Insa n-avea de unde sa stie ca perioada in care el a comunicat cu acest Cornel Nicula, avea sa fie cea mai mare lectie a sa despre inselaciune si iluzie de natura spirituala.

         Ce a facut asa-zisul Conte cu G ? Printre primele lucruri la care l-a supus, a fost un asa-zis antrenament realizat de la distanta, cu comunicare prin intermediul internetului. Pentru ce ? Pentru dezvoltarea abilitatilor pe care G le avea deja mult mai active decat presupunea Contele. Si iata in ce consta pregatirea in domeniul clarvederii. Contele ii dadea lui G poze cu diferite persoane (despre care spunea ca sunt cunoscuti de-ai lui), si-l punea sa le scaneze aura acelor oameni si sa dea detalii despre gandurile lor fata de Conte, precum si detalii despre viata lor personala pe alocuri. Aceste lucruri se intamplau in conditiile in care Incappucciato ii spunea lui G ca stie totul despre acei oameni din poze, si ca de fapt doar il testeaza pe tanar. Increderea (nedovedita, de altfel) pe care G o avea in Incappucciato l-a facut sa nu-si permita multa vreme sa-l cerceteze mai indeaproape pe acel om, nici sa creada ca acesta l-ar putea minti sau folosi. Astfel, timp de aproximativ 1 an si ceva, G si Cornel Nicula au tot lucrat, pe diverse lucruri, comunicat cu intreruperi, si facut “antrenamente” prin care “marele initiat” s-a folosit de abilitatile tanarului pentru a-i cunoaste pe cei din jurul sau precum si pe inamicii lui si mai ales, intentiile acestora fata de Conte. Asta pentru ca, asa cum a descoperit G ulterior, Contele Incappucciato isi poate folosi clarvederea la fel de mult pe cat poate un soarece de camp. Cu alte cuvinte, G a devenit un aparat de scanat oameni aflat in mana Contelui.

        Acum, partea cea mai ciudata este ca acest Cornel Nicula crede atat de mult in toate fanteziile care si le-a creat despre el insusi, incat chiar e sigur ca spune adevarul. La ce fantezii ma refer ? Sa le luam pe rand. Distinsul domn se crede reincarnarea Contelui de Saint-Germain (de unde si-a luat si pseudonimul, considerandu-se Saint-Germain ascuns), a lui Hermes Trismegitul, a lui Iisus (doar vreo 20%, ca restul spiritului inca nu e in trupul lui…), a lui Sananda (“Sinele Superior” al lui Iisus) si al altor intelepti din trecut. Mai mult, se considera si “puterea executiva” a unui asa-numit Mare Avatar, reprezentantul Divinitatii pe Pamant. Aceste lucruri i le-a zis direct sau indirect, sau confirmat lui G cu mai multe ocazii. Totodata, intr-una din cartile sale, “Sapte ani apocaliptici”, realizata ca un interviu cu domnul Ion Tugui, Cornel Nicula spune ca a calatorit in Tibet mai mult timp, unde a deprins diverse invataturi antice la o manastire de acolo. Calatoria e descrisa cu detalii, inclusiv drumul pana acolo si cum a petrecut atata timp in pustiu si la acea manastire. Nu are rost sa detaliez aici. La inceputul comunicarii dintre Conte si G, acesta i-a confirmat tanarului ca cele spuse in acele interviuri sunt reale. Dupa aproximativ 1 an si ceva, G a aflat de la discipolul A.M. cum ca de fapt Cornel Nicula nu a fost niciodata in Tibet fizic. De fapt, in perioada respectiva cand ar fi avut loc presupusa calatorie, Contele facea armata ! Cand G i-a prezentat astfel lucrurile lui Incappucciato, acesta a intors-o. Evident ca nu a fost fizic, a fost in forma eterica in Tibet. Dar nu putea sa spuna asta in “Sapte ani apocaliptici” deoarece lumea nu putea sa inteleaga clar ce inseamna asta. Asa ca… a mintit cu nerusinare in acea carte, declarand clar ca de fapt a calatorit cu corpul fizic in Tibet. Insa pentru Cornel Nicula, minciuna asta nu constituia o mare problema. Nici faptul ca i-a realizat un horoscop de 60 de pagini lui G, facut prin metoda “copy-paste” din diverse carti in format electronic, nu i s-a parut o mare problema “marelui initiat”. Tanarului i l-a facut gratuit, dar altora le cerea 50 de lei pentru acea “munca” de cateva minute. Nici macar nu s-a straduit sa editeze putin textul, sa dea totusi senzatia ca a si interpretat ceva cu adevarat. Si seria de minciuni si falsitati nu s-a oprit acolo, dar va faceti o idee despre cotele la care pot urca nesimtirea si furturile acestui om.

         Cand, intr-un final, G s-a saturat de toate prostiile Contelui (dupa ce a asteptat cu rabdare ca acesta sa pice in toate capcanele intinse de tanarul G, pentru a afla adevarul), i-a facut o ultima farsa. G s-a prezentat pe o adresa noua de messenger drept un om nemultumit de Conte, acuzativ si impulsiv (cand de fapt baiatul era foarte calm), ca sa vada reactia acestuia. Evident ca Incappucciato a sarit rapid sa-l contacteze pe G foarte agitat si disperat, ca acesta era atacat de un “intunecat” (ajungem si acolo…)care facea parte din ceva organizatii diabolice, si ca e insotit de mai multi care vor sa-l distruga pe Conte si toata valoarea spirituala a neamului romanesc, si ca sa-l scaneze rapid pe atacator. G, intentionat a spus ca nu percepe nimic intunecat dinspre acel om, facand de mai multe ori ca Incappucciato sa se dea de gol drept incapabil de clarsimturi. Intr-un final, G i-a spus lui Cornel Nicula ca acel “intunecat” este chiar el, si ca a facut asta pentru a-l prinde ca nu are dram de clarvedere in el. Reactia “marelui initiat” ? A sarit sa spuna ca nu e adevarat (!!) ca acel om este chiar G, ca de fapt este un spirit intunecat din G care il intoarce pe tanar impotriva Contelui, si alte astfel de lucruri. Treaba era pecetluita. Incappucciato a sarit cu diverse argumente care mai de care mai inutile si mai disperate, cum ar fi cea in care ii spunea lui G de cate vrajitoare l-au vazut pe el pe un tron de aur cu o coroana mare de aur pe cap, ca asa ceva nu au vazut ele in toata viata lor… Argumente “valide” de altfel, daca esti chiar total pe langa situatie.

         Sa revin la partea cu “intunecatii”. Contele are o obsesie: cum ca “intunecatii” (demoni, reptilieni, masoni, illuminati, toti in galeata) sunt pe urmele lui, si cauta sa-l elimine si sa fure artefactele spirituale romanesti din Bucegi. Ca tot am spus la inceput de Melfior Ra, odata ce acestia doi s-au separat ca si parteneri din afacerea “Prostirea Lumii”, au inceput sa se priveasca unul pe altul drept agenti ai “intunecatilor”. De altfel, orice om mai dubios in ochii lor era “intunecat”, diabolic…

          Intr-un final, G a invatat ca in Romania nu este doar acest Conte singurul care se da drept profet/invatator/initiat si sa vina cu diverse idei si teorii pentru a insela lumea. Si fiecare are cate un fix, fie pe “intunecati”, fie pe sexualitate, fie pe 2012 si sfarsitul lumii sau altele, pentru a fi de fapt niste oameni instabili psihic si cu o multime de probleme interioare care razbat pana la suprafata prin aceste obsesii mascate in vorbe “intelepte” si “luminoase”. G a mai inteles ca naivitatea se plateste, si ca orice fel de abilitate are un om, daca nu este insotita de o intelepciune castigata prin experiente directe mai ales, este o unealta ce poate fi folosita ca si arma (impotriva lui sau a celorlalti).

          Acest om, care predica iubire fata de aproape, care se crede reincarnarea lui Iisus si a atator mari initiati din trecut, care este doar lumina si armonie cu cei apropiati, a sarit la amenintari (auzite de G) la adresa celor care i se impotrivesc, spunand ca ii va nimici “Marele Avatar” si ca e indeajuns ca el (Contele) sa ridice un deget pentru ca cei care ii fac rau sa fie distrusi complet (dand exemple de situatii cand, cica, a distrus astfel de oameni care i-au facut ceva). Este un om plin de frica, ce-si da prea multa importanta, si nu face cu adevarat nimic ce poate intra in categoria celor predicate de el, despre iubire si armonie.

         Am folosit intamplarile tanarului G cu acest Cornel Nicula si cu cei de pe langa el pentru a exemplifica un tip de capcana des intalnita pe calea unor oameni naivi dar care totusi (putini, la numar) vor sa cunoasca lumile spirituale cu adevarat. Sfaturile mele cu privire la capcanele de care puteti da pe acest drum sunt:

1. Fiti precauti, atenti si nu va lasati dusi de entuziasm sau paranoia cand dati de un om care aparent va poate invata ceva nou.

2. Nu vanati initieri sau grade in diverse discipline asa-zis spirituale, cat timp nu aveti o baza in a detecta o initiere autentica si un invatator pe masura.

3. Feriti-va de oameni care vorbesc obsesiv, incoerent sau vag si foarte repetat despre diverse subiecte precum “lumina”, “iubire”, “sfarsitul lumii”, “2012”, “apocalipsa”, “armonie” si altele. Un astfel de comportament de cele mai multe ori denota o incercare a acelor oameni de a “spala” mintile celor de pe langa ei in a asculta de ei cat mai mult, folosindu-se de nevoile umane de bunastare, liniste si armonie in viata. Acestia apeleaza la slabiciunile si nevoile ascunse ale oamenilor pentru a-si castiga adepti si supusi.

4. Nu transformati lipsurile pe care credeti ca le aveti acum la nivel de persoana, intr-o continua cautare a unei identitati bazata pe cultul stramosilor sau pe posibile alte identitati pe care le-ati avut in vieti anterioare. Cautati sa cunoasteti ce sunteti acum, dincolo de aspectele de la suprafata care aparent nu sunt atat de “perfecte”.

5. Nu va cedati libertatea unui om sau grup de oameni care nu va indruma si ajuta in mod practic si vizibil sa deveniti stapanul propriei voastre fiinte prin autocunoastere.

6. Nu fugiti de propriile defecte, mascandu-le cu texte si cuvinte ce starnesc emotii placute si “inaltatoare”. Doar facand asta, nu e indeajuns pentru a transforma acele defecte in unelte pentru autocunoastere.

7. Tineti minte ca lumea este plina de oameni care cauta sa-i insele pe altii pentru propriul castig, si domeniul public al spiritualitatii nu este scutit de acestia. Si aici veti gasi usor nimicuri de oameni care se vor folosi de lucruri sfinte pentru a va arunca in dependenta de diverse idei si imagini; vor cauta sa va prezinte ca aveti nevoie de ajutorul lor, pentru ca fara el nu veti intra intr-o noua dimensiune sau nu veti dobandi nu stiu ce abilitati, sau alte astfel de ineptii.

Daca printre cei ce citesc acest articol se gasesc oameni care au intalnit astfel de hoti precum Contele Incappucciato, si doresc sa impartaseasca experientele lor, ii astept cu un mail pe adresa ergoexie@yahoo.com.

Cunoasterea straveche

 Pentru cei care pretuiesc cunoasterea in general, mereu ceea ce a fost antic sau stravechi a insemnat ceva de valoare. Pretul pe cunoasterea stramosilor si a celor din vechime este foarte mare, in principal din cauza faptului ca s-a stabilit un fel de cult al acestora in care ei, cel mai probabil, nu se poate sa fi gresit. Vremurile lor erau mai diferite de cele de acum, cand totul este mult mai superficial.

Si la fel sta treaba si cu ceea ce majoritatea numesc “cunoastere spirituala”. Ce anume reprezinta subiectul acesteia ? Numele ne arata: Spiritul. Ce este Spiritul ? Aici gasim o multime de definitii, dar per total se poate spune ca Spiritul este absolut TOT, adica atat Materia cat si ceea ce se afla in spatele Materiei, din care aceasta a “rasarit”. Cu toate ca nu toti ar fi de acord cu o astfel de definitie, vom continua totusi pe aceasta directie. Astfel, cunoasterea spirituala antica sau straveche este cea mai apreciata, pentru ca se crede ca cei din vechime au fost mult mai intelepti si ca ceea ce ei au scrisa sau formulat, nu trebuie pierdut. Oare nu au fost si ei oameni ? Ba da, insa din nou apar diverse motive pentru care omul actual refuza sa creada ca el poate (chiar cu o mare usurinta) sa descopere acele lucruri pe cont propriu, fara sa mai apeleze la scrieri care poate sunt corecte sau poate nu sunt. Nu spun ca ar fi vreo greseala in aceasta abordare, nicidecum. Insa elementul principal pe care vreau sa pun accentul este acela al subestimarii propriilor puteri umane a majoritatii celor de acum.

Cei mai multi se considera nedemni, incapabili, prea josnici, “neinaltati”, limitati, inconstienti etc, orice doar ca sa-si justifice faptul ca ei nu pot sa creada in propriile puteri asa cum au crezut cei pe care-i respecta atat de mult, din vechime. Cunoasterea spirituala nu este antica, sau veche. Ea este continua, nesupusa timpului, ea este aici in continuare, in om si in jurul lui. Citind niste carti este posibil sa acumulezi o multime de lucruri care pot sau nu sa fie folositoare dezvoltarii tale spirituale, insa cu o mult mai mare importanta este nevoia ca omul sa se fixeze pe propria putere si capacitate de patrundere in Univers, care nu este dictata de ceea ce a tot facut pana acum in viata. Desigur, cu totii avem limitari, sub o forma sau alta, dar nici nu se pune in discutie sa nu existe nici un fel de limitare absoluta. Asta este “rezervata” Creatorului.

Putem spune ca omul poate sa “uite” ca este om limitat, incapabil etc, si sa se focalizeze pe faptul ca in adancul lui exista o Forta Vie, necunoscuta lui, dar care este mai aproape de definitia de “Eu” decat orice idee din mintea lui. Forta aceea Vie are nevoie de recunoastere, acceptare fara contestare, si purtare a Ei in toate activitatile umane zilnice pentru a-si manifesta tot mai mult prezenta in viata. Ea nu este nici buna, nici rea. Nu este nici lumina, nici intuneric, nici pozitiva, nici negativa. Cine incearca sa si-o portretizeze astfel, sau sa o inteleaga/caracterizeze astfel, ii va pune foarte multe piedici. Ea nu are nevoie de dualitate, pentru ca dualul are anumite funcii de care Forta Vie nu se foloseste cu adevarat. Aceasta Forta ofera omului cunoasterea spirituala omniprezenta, continua, inepuizabila.

In fata acestui mare Instrument al Omului nu exista “antic”, “prezent”, “viitor”. Nu exista cuvinte care le tot gasim in diverse carti, vechi sau noi, “importante” sau nu. Insa cel mai probabil, omului ii este frica de Forta Vie. Ori de cate ori aceasta da sa rasara putin in careva, acel om se sperie de atata putere si responsabilitate, de atata libertate, si nu stie ce sa faca. Refuza sa creada in ea, refuza sa creada in el insusi, si fuge inapoi in limitarile aspre pe care si le-a impus de-a lungul timpului, dar pe care macar le cunoaste si in care are incredere…

Iata cum se stabileste de la sine cine este vrednic de popria putere si cine nu. Cine accepta si tanjeste sa se ingroape in diverse limitari exterioare, de tipul celor expuse mai sus, cine nu are atata putere cat sa creada in el insusi pe masura propriului sau “tezaur” spiritual, va ramane ingropat in continuare in cunoasterea altora, crezand ca ii poate apartine in vreun fel (si, evident, avand si asa-zise “dovezi” ca are dreptate in ceea ce face). Nici o cale nu e mai buna ca alta. Insa nu toate ofera acelasi rezultat. Alegerea o face fiecare om, in fiecare zi, si-n fiecare clipa, iar consecintele sunt pe masura. Intotdeauna.

Universul suferintei (I)

Exista suferinta. Suferinta exista. Acesta este primul din cele Patru Adevaruri Nobile ale lui Buddha Gautama. Aceasta afirmatie ne prezinta faptul ca viata contine, printre alte elemente, si acela numit “suferinta”. Ce este suferinta ? Aceasta poate fi descrisa in mai multe feluri, in functie de nivelele pe care actioneaza. De la suferinta fizica la suferinta sufleteasca, ceea ce au aceste forme in comun este elementul distructiv. Suferinta, astfel, este marcata de distrugere a ceva.

A ce ? Cea fizica presupune afectarea corpului fizic in diverse moduri care induc durere. Cea sufleteasca presupune neimplinirea dorintelor in general. Chiar asa si este definita sursa suferintei, in cadrul Celor Patru Adevaruri Nobile, prin atasamentul de dorinte. Vreau sa am asta sau aia. Vreau sa se intample asta sau aia. Vreau sa fiu aici sau acolo. Vreau sa fiu asta sau aia. Suferinta este in toate actiunile zilnice umane, ascunsa ca si potential dar gata sa sara la suprafata cu prima ocazie, mai intensa sau mai putin intensa, mai constienta sau ma adanc ingropata in subconstient. Ce face omul in privinta asta ? Omul tinde sa fuga de durere, de suferinta, cat mai departe posibil. Ba chiar isi propune, in general, ca si tel in viata acel lucru care se presupune a fi opusul suferintei: fericirea. Fericirea in materie in principal, pentru ca cei mai multi nu stiu sau nu vor sa stie ce se afla dincolo de viata fizica. Pana si cei mai multi oameni asa-zis spirituali tind tot spre o viata fericita, nu o existenta fericita.

Buddha a observat un aspect important al materiei: se schimba mereu, si formele sale vin, exista si dispar apoi. Sunt efemere. Insasi creatiile interioare ale omului sunt efemere, asa-numitele stari emotionale, dintre care face parte si fericirea (foarte adesea confundata cu o bucurie extatica, indelungata, lipsita de griji). Astfel, Buddha a ales sa se adapteze, acceptand ca toate formele din materie (din viata fizica, nu doar formele materiale) sunt trecatoare si nu merita sa se agate de ele. Mai mult, a dus aceasta adaptabilitate si mai departe: a acceptat si ca toate formele interioare de traire emotionala sunt si ele trecatoare. Nu le-a reprimat, nu le-a eliminat, doar a acceptat efemeritatea lor pana in punctul in care s-a detasat de ele ca si cauza naturala a suferintei. Acum, nu-l prezint pe Buddha ca si exemplu de urmat, sau sa-l ridic in slavi, ci fac un mic studiu de caz asupra Celor Patru Adevaruri Nobile si a suferintei.

Aceasta detasare, ca si consecinta a acceptarilor facute de el, l-a adus in punctul in care, teoretic, ar fi putut sa induca suferinta cuiva, fara sa fie implicat emotional in acel act. A facut-o ? Poate unora, cum ar fi exemplul urmator: o femeie a venit la el cu copilul ei mort, rugandu-l cu ochii in lacrimi (suferind) sa-i readuca la viata baiatul; Buddha i-a spus mai intai sa se duca in satul ei si sa intrebe la fiecare casa daca exista vreo familie unde sa nu fi murit careva; femeia a facut acest lucru, si s-a intors dupa un timp cu raspunsul ca nu exista asa ceva – fiecare familie avea cel putin un decedat acolo; abia atunci femeia a inteles ca moartea este ceva natural si de neocolit. Daca fiul ei ar fi fost inviat atunci, tot ar fi trebuit sa moara din nou candva, inevitabil. Calea cea corecta, in concordanta cu Echilibrul, a fost aceea de a accepta acea suferinta cauzata de atasamentul ei fata de baiatul ei, pana in punctul in care sa nu mai priveasca moartea ca pe ceva oribil si dureros, ci ca pe ceva natural, prin care cu totii vom trece candva.

Omul fuge spre fericire, spre o viata fericita, adica o viata unde sa-i fie implinite toate dorintele, sa traiasca in placere si, astfel, implinire, si sa nu mai aiba grija ca duce lipsa de ceva din ce si-ar dori el. Nevoia de a satisface acele dorinte tot exista, cu sau fara fericirea asta. Suferinta va aparea cu siguranta in acest caz, pentru ca este de neevitat ca vreuna dintre dorintele umane sa nu fie implinita. Omul nu e impacat cu acest lucru. Se lupta des sa infrunte aceasta suferinta, sa o respinga. Sa se impace cu ea, extrem de rar incearca. Doare prea mult. Ajung oamenii sa tanjeasca dupa fericire, iluminare, nirvana, rai si alte astfel de inventii din mintea lor, pentru simplul fapt ca nu-si pot accepta suferinta si sa invete sa se detaseze de ea. De aici au rasarit si conceptele de bine-rau. Bine este ceea ce nu iti provoaca suferinta. Rau este ceea ce te duce spre suferinta. Doi indicatori pentru orbi care nu sunt indeajuns de capabili sa decida pe loc ce este nevoie sa faca si ce nu, chiar si cu pretul egoismului.

Universul provoaca suferinta, in El exista suferinta. Nu ? Atunci de ce toti oamenii au elementul comun al suferintei ? De ce toate plantele si animalele mor candva ? Universul a sadit pe planeta noastra (si, cu siguranta, nu numai aici) elementul suferintei. Aceasta ne umple viata si in loc ca omul sa o accepte si sa realizeze ca impacarea cu ea este mai eficienta lui decat lupta impotriva ei si fuga continua de ea, acesta se invarte in cerc toata viata pana cand inevitabila moarte apare. Rezultat ? Un suflet impovarat (nu eliberat) de suferinta.

Evolutia perspectivei

S-a ajuns in ziua de azi ca informatia spirituala sa fie la dispozitia oricui. S-a ajuns in situatia in care oamenii au alternativa la credinta lor subreda de dinainte, si o gasesc in diversele curente New Age sau pseudo-New Age care bantuie pe toate ramurile Internetului si ale librariilor. Si observam ca, cu maturitatea cu care acestia au tratat credinta lor de dinainte, cu aceeasi atitudine folosesc si noua lor credinta care li se pare mai libera si mai potrivita.

Prin aceasta noua credinta ei vad noi dusmani, noi cauze pentru nefericirea lor si, evident, noi solutii. Principala consta in adoptarea unei noi ipocrizii, a unei noi masti pusa peste fata lor, prin care mimeaza ceea ce ei ar vrea sa fie, fara sa dobandeasca acele calitati prin experiente directe care schimba comportamentul uman in mod automat. Rezultatul ? Se observa usor ca destui oameni din acest curent vorbesc despre lucruri de genul “lumina”, “iubire”, “acceptare”, “armonie”, “divinitate” si altele incluse in fraze cu tenta “inaltatoare”, ca la primele dificultati sau confruntari verbale, sa iasa la suprafata faptul ca aceste valori pe care si le-au imprimat cu atata nestiinta pe fata, de fapt, nu exista in ei. Sunt exact aceeasi oameni de dinainte in straie mai elegante.

Urmeaza elementul central al acestui articol: ei doresc sa evolueze. Din ce in ce ? Nu au habar. Cum ? Nici asa. Ca au ei teorii imprumutate din carti sau din spusele altora care sa le raspunda la aceste intrebari, este altceva. Dar raspunsuri proprii nu au. Si ar trebui sa aiba, nu ? Este vorba, pana la urma, de propria lor viata, de ei insisi. Dar nu au atata maturitate sau motivatie cat sa caute putin mai serios. Pana la urma, nu e de condamnat (oare ?). Toata viata lor au fost mintiti sau s-au mintit in legatura cu mai tot ce era important despre cunoasterea propriei persoane si fiinte, si acum le este greu sa faca o trecere de o asemenea amploare. Este de inteles. Dar vazand ca asa-numita “spiritualitate” ce le este servita pe tava prin carti, seminarii si documentare ofera solutii la niste probleme de multe ori clar descrise drept “profunde”, “adanci”, ei ce fac ? Evident ca nu lucrul cel mai evident, adica sa caute mai adanc in ei cauzele problemelor lor. Ei se apuca sa profanizeze (sa “superficializeze”) si aceasta unealta, din teama de a nu vedea lucruri mai urate in ei. Ca doar “spiritualitatea” este pentru a aduce fericire si bucurie oamenilor ! Nu carecumva sa le arate niste aspecte mai dure si neplacute din ei, ca atunci o dau in tristete, depresii, se invinuiesc prea mult si asta nu este “spiritualitate” !…

Astfel procedeaza multi. Nu e vorba de toti, ca nu e cazul sa fie bagati toti in oala. Dar au aparut acesti oameni care prezinta evidente tendinte umane de auto-inselare continua, si pe mainile carora cuvantul si notiunea de “spiritualitate” s-a transformat intr-o unealta pentru cat mai multe sentimente inaltatoare care sa-i scape de mizeria emotionala in care se simt. Este clar ca cei mai multi dintre ei ar riposta urat daca li s-ar adresa aceste cuvinte, negand totul sau venind cu argumente fara cap si coada copiate din sursele lor de incredere. Si tot ei vorbesc despre “evolutie”.

Ca sa existe o evolutie constienta, trebuie sa stie ceea ce deja au ca si potential in ei (cu mult mai mult decat ce tot povestesc domnii si doamnele guru prin cartile si seminariile lor de mare succes financiar pe seama naivilor), cat au manifestat din acel potential (de obicei, sub valoarea 1, pe o scala de la 0 la 100) si ce pot face ca sa isi foloseasca si restul potentialului. Ecuatia e simpla. Stiu ce am, stiu ce nu am folosit inca din ceea ce am, si stiu ce pot face ca sa folosesc si restul. Dar cei mai multi nu stiu ce au. Ei asteapta (si accepta) sa le spuna altii ceea ce au, fara vreo dovada clara; daca le satisface auto-mintirea, e bine. Automat, ei nu au cum sa stie ce au folosit deja, e logic. Ce sa faca pentru a folosi si restul potentialului lor, pica din ecuatie total. Si iata ca apare o “solutie” geniala (printre altele) la problema asta a lor, si anume indepartarea mintii/mentalului/creierului din ecuatie ! Pentru ca, evident, cu mintea si-ar da seama cat de incuiati sunt si cat de eronat mananca din palma altora, inventand fantezii care mai de care mai lipsite de dovezi practice (nu neaparat fizice); ori ei nu vor nefericire. Ar face orice pentru a trai placut, “fericiti” si “bucurosi”, inclusiv a se minti in continuare. Eliminand din ecuatie mintea, pe motiv ca nu ii ajuta, ci doar Inima este utila, atunci au scapat (temporar) de vreo situatie in care fericirea lor teatrala le poate fi spulberata de logica rece si corecta.

Poate ca nu e evident pentru toti cei care citesc aceste randuri cat de inselatoare si vicleana este capcana in care ei singuri, de buna voie, intra si accepta sa ramana inauntru. Poate ca nu e evident ce frumos au lasat in spate “hainele” unor vechi idei si credinte, si le-au imbracat in alte “haine” ale unei pseudo-salvari de propria mizerie sufleteasca pe care o refuza cu atata tarie sa o curete in mod eficient. Pentru altii insa este foarte clar ca acesti oameni (stiu ei cine sunt, ca doar nu vorbesc de toata lumea) doar arunca mizeria sub covor, punand vaze cu flori deasupra. Desi florile mor candva, ei le vor inlocui. Gunoiul tot sub covor ramane. Daca perspectiva aceasta a lor, fuga asta disperata dupa placere sufleteasca (o forma de hedonism, pana la urma) nu se schimba in ceva mai rece, mai obiectiv si mai eficient, evolutia lor va ramane un joc de teatru. Ca multi au nevoie de teatrul asta, este foarte clar, altfel nu l-ar trai. Insa nu este o actorie obligatoriu de urmat de toti; sa nu mai gasim scuze pentru a le justifica orbirea.

Fara o evolutie (a se citi “schimbare”) a perspectivei lor asupra propriei fiinte si asupra lumii in general, orice va pica pe mainile lor (inclusiv alte materiale “spirituale”) va fi folosit pentru acelasi hedonism (fie el spiritual sau altfel), de teama ca nu cumva sa descopere cate rahaturi au aruncat in ei de-a lungul anilor, pastrand speranta ca poate-poate vine cineva si le duce gunoiul in locul lor.